Interesantă sau mult mai interesantă decât alte dezbateri, cu miez eminamente politic, emisiunea „Maratonul de lectură” la „Jocuri de putere” realizată de Bogdan Rareş în Sala Profesorilor – Biblioteca Centrală Universitară din Capitală – de Ziua Internaţională a Cărţii. Însăşi schimbarea de macaz tematic, prilejuită de evenimentul menţionat, a adus cu o discretă tentativă de dezintoxicare, dacă mai poate avea eficienţă aşa ceva. Postura de amfitrion, nu de moderator, într-o asemenea împrejurare, este, fireşte, dificilă, mai ales când îl ai invitat pe ziaristul şi scriitorul Ion Cristoiu, considerat un „vicios al cărţilor”, capabil să vorbească despre pasiunea sa pentru cărţi şi lectură de seara până dimineaţa. Din această perspectivă, calitatea invitatului, dincolo de orice idiosincrazii, chiar a părut nimerită, salutar fiind şi faptul că nu a refuzat… invitaţia, în urma recentelor evoluţii ale relaţiilor sale cu Realitatea TV. Criticul Alex Ştefănescu, de pildă, ar fi refuzat, deşi un dialog cu Ion Cristoiu despre cărţi, lectură, piaţa cărţii, starea bibliotecilor şi librăriilor din ţară ar fi făcut audienţă. E o părere. Sunt rare totuşi emisiunile de această factură elevată, realmente umană, la televiziunile noastre, şi pentru faptul că ele nu fac rating, unicul criteriu de evaluare. Şi asta într-un moment în care kitsch-ul monstruos ne invadează peste tot, acompaniind neamprostia, prostul gust, răul-simţ şi invectiva. Şi totuşi, dincolo de şarmul narativ, deşi sunt destui care îl contestă şi nu le palce, Ion Cristoiu – recent invitate la Întâlnirile „SpectActor” ale Teatrului Naţional din Craiova – aşteptam să ofere un plus de sistematizare a descrierii voluptăţii sale pentru lectură, tocmai pentru că este considerat un „vicios al cărţilor”. Evident, nu există o reţetă universală a lecturii optime: câţi cititori, atâtea moduri de a citi. Dar există un traseu al lecturilor de etapă? Există, cum se spune, o listă a celor 100 de cărţi fundamentale? Se pot face sugestii de lectură când fiecare vârstă îşi are ţesătura ei, fiecare individ posedând propria chimie interioară care nu se poate sistematiza? Interogaţiile, derivate implicit din simbolistica Zilei Internaţionale a Cărţii, exclud, fireşte, solemnităţile pedagogice. Până la urmă, lecturile formative nu încap toate în perioada tinereţii studioase. Poţi avea revelaţii decisive toată viaţa. Să punctăm: remontantă emisiune a lui Bogdan Rareş. Agreabile confesiunile invitatului său, inclusiv despre marii scriitori români pomeniţi. Deşi nu şi-a propus o aşezare a fiecăruia pe soclul potrivit, de unde şi omisiuni, să le spunem neintenţionate. A avut însă referiri la un valoros scriitor român, cum l-a numit, Marin Preda, de care s-a ocupat în mod special. Dar tocmai romanul cu cel mai exploziv succes din istoria literaturii române, „Delirul”, apărut în ianuarie 1975, recenzat agresiv în „Literaturnaia Gazeta” (nr. 14/mai 1975), din motive politice, dar şi în săptămânalul vest-german „Des Spiegel” (30 iunie 1975) merita accente aparte, mai ales că Ion Cristoiu, cum a şi spus, a relansat cazul „Delirului” în 1991, prin pretenţia sa, ca prefaţator, de a oferi o ediţie necenzurată. Rectificarea din ediţia 1991 a fost o eroare, chiar restituind un capitol, cel despre Stalin, inspirat lui Marin Preda de memoriile Aliluevei, sacrificat cu bună ştiinţă de autor. Deşi i s-a cerut, Marin Preda n-a mai vrut să continue „Delirul”, lăsându-i pe oficiali, dar şi pe cititorii simpli să creadă că o va face. Din cauza ingerinţelor politice n-a mai vrut să-l scrie. Proiectul să, anunţat în presă, mergea până la execuţia lui Ion Antonescu. De câte ori are referiri la „Delirul”, Ion Cristoiu lasă impresia că nu poate spune tot ce ştie sau nu ştie tot ceea ce ar trebui. Emisiunea lui Rareş Bogdan a fost însă una reuşită, mai ales că a avut şi recomandarea, pentru cei care o urmăreau, de a scrie pe Facebook ce cărţi au pe noptieră.
