Spectacolul pentru copii „Isteața” va avea premiera la TNC pe 19 mai

0
73

În această perioadă, la Teatrul Național „Marin Sorescu” au loc repetiții pentru o nouă producție: spectacolul pentru copii și tineret „Isteața” – un basm-teatral de Traian Săvinescu, care semnează și regia, după Fraţii Grimm. Premiera va avea loc pe 19 mai, la Sala „Amza Pellea”.

Din distribuția spectacolului „Isteața” fac parte actorii Monica Ardeleanu, Ștefan Cepoi, Constantin Cicort, Corina Druc, Geni Macsim, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Tamara Popescu, Cosmin Rădescu, Eugen Titu și Petra Zurba. Scenografia îi aparține lui Mihai Pastramagiu.

Traian Savinescu este regizor artistic al Teatrului „Puck” din Cluj-Napoca, unde a și inițiat Festivalul Internaţional de Artă a Animaţiei „Puck-Animafest”. A montat numeroase piese de teatru pentru copii, dar și spectacole de operă. Este autor al unor cărți pentru copii, scenarii de teatru radiofonic, realizator de emisiuni culturale.

A primit Premiul pentru regie la Festivalul Mondial al Teatrelor de Păpuşi „Interlalka” (Ujgorod, Ucraina, octombrie 2008);  Premiul pentru „Expresivitatea relaţiei actor-păpuşă-obiect şi material sonor” pentru spectacolul „Frumoasa Rapunzel” (Teatrul „Arlechino”, Braşov / Festivalul Internaţional „Puck”, Cluj-Napoca, octombrie 2012) – scenariu, coloană sonoră, regie artistică; Trofeul Festivalului „Guguţă” (Chişinău, Republica Moldova, octombrie 2010) – acordat Teatrului de păpuşi Baia Mare pentru spectacolul „Spărgătorul de nuci” (regie artistică); Marele Premiu Puck pentru spectacolul „Povestea porcului” (Teatrul Țăndărică, 2013).

Este promotor al spectacolelor de operă pentru păpuși „Spărgătorul de nuci” (Baia Mare, 2008), „Prințesa Turandot” (Tg. Mureș, 2014), „Bărbierul din Sevilla” (Ploiești, 2014), „Motanul încălțat” (Oradea, 2015). Dintre cele mai recente spectacole ale sale amintim „Povestea Seherezadei” (Teatrul Puck, Cluj-Napoca, 2015) și „Ca nuca-n perete” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, 2015). A participat la festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru de animaţie în Germania, Ucraina, Ungaria, România, Moldova, Serbia.