România, Bulgaria și Serbia s-au reunit în „Grupul de la Craiova”

0
172

Prim-ministrul României, Victor Ponta, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, şi prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, s-au întâlnit, ieri, la Craiova, unde a avut loc reuniunea tripartită la nivel de premieri ai celor trei țări vecine. Pe lângă faptul că este municipiul românesc cel mai apropiat de cele două state, Craiova amintește și de Tratatul dintre România și Bulgaria, care a fost semnat, în 1940, tot aici. La propunerea premierului Victor Ponta, întrevederea – care a fost una de o mare anvergură regională și deosebit de fructuoasă pentru toate cele trei state participante – a primit titlul simbolic de „Grupul de la Craiova”, după modelul „Grupului de la Vișegrad”, în care sunt reunite Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria. România și Bulgaria și-au anunțat susținerea pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, toate cele trei țări urmând să se sprijine reciproc și să aibă cât mai multe proiecte în comun, pe plan european. Craiova a dovedit, din nou, că este o gazdă bună, evenimentul desfășurându-se în trei locații, la Primărie, Muzeul de Artă și Casa „Bibescu” din Parcul „Nicolae Romanescu”, unde a fost prezentă o bună parte din miniștri guvernelor român și bulgar.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, le-a urat invitaților bun-venit în Bănie, prima parte a evenimentului având loc la sediul Primăriei Craiova. «Bine aţi venit în oraşul aristocraţilor secolului XIX şi începutului de secol XX şi în oraşul care va deveni Capitala Culturală Europeană în 2021. Aţi fost astăzi oaspeţii Palatului „Jean Mihail”, care a adăpostit unele dintre cele mai importante momente din ultimul secol în relaţiile româno-bulgaro-sârbe, dacă ne gândim doar la semnarea Tratatului de la Craiova, între România şi Bulgaria, în 1940, sau la semnarea Tratatului sârbo-bulgar, între Iosip Tito şi Gheorghe Dimitrov, în 1944. Astăzi se consemnează o nouă filă de istorie: semnarea Tratatului trilateral între România, Bulgaria şi Serbia, tot la Craiova, şi sperăm din tot sufletul că autostrada Craiova-Calafat-Vidin-Zaicer-Paracin să se concretizeze, pentru că e aşteptată de toţi românii din sudul României, care ar avea acces direct către Sofia şi Belgrad», a spus Olguța Vasilescu.

Orașele Vidin și Zaicer sprijină Craiova

Primarul Craiovei le-a lansat premierilor bulgar și sârb invitația de a susține candidatura Craiovei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, înmânându-le și o scrisoare de susținere în acest sens. „Vreau să vă asigur, domnilor prim-miniştri din Bulgaria şi Serbia, de toată gratitudinea oraşului Craiova şi să vă cer sprijinul pentru stabilirea parteneriatului cu oraşele Vidin şi Zaicer, în vederea unui schimb cultural şi turistic. Craiova candidează alături de întreaga regiune Oltenia la titlul de Capitală Culturală Europeană, dar ne dorim ca fraţii noştri din Vidin şi Zaicer să ne fie alături, iar turiştii europeni să poată vizita şi oraşele din ţările dumneavoastră, cu care ne dorim o legătură cât mai strânsă. Sper că vizita pe care aţi făcut-o azi, la Craiova, să nu fie ultima”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu. Edilul Craiovei le-a înmânat celor trei premieri câte un tablou realizat de artistul craiovean Lucian Irimescu, în tehnica de colorare a metalului.

Premierul Victor Ponta: „Promovăm interesele comune ale celor trei ţări”

Primul ministru al României, Victor Ponta, a acreditat ideea ca întâlnirea de ieri să poarte numele de „Grupul de Craiova”, acţiunile celor trei state trebuind să fie mai unite şi mai coordonate ca până în prezent în demersurile pe care le vor face pe plan european, iar exemplul de urmat să fie „Grupul de la Vişegrad”. «Avem un exemplu de succes al unor altor ţări vecine din Europa, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, care, reunite în grupul de la Vişegrad de mult timp deja, au fost foarte eficiente şi sunt în continuare foarte eficiente în promovarea intereselor lor şi în proiectele lor regionale. În egală măsură, mi-aş dori ca, azi, la Craiova, să punem bazele unei colaborări accentuate între Bulgaria, Serbia şi România, dacă vreţi, în timp să fie „Grupul de la Craiova”, la fel ca şi „Grupul de la Vişegrad”, un grup de trei ţări care se sfătuiesc, care au poziţii comune, care au proiecte comune şi care se sprijină. Un grup care nu e împotriva nimănui, nu ne aliem împotriva a ceva, ci vrem doar să ne promovăm interesele comune ale celor trei ţări, un grup deschis către toţi vecinii noştri din zonă, bineînţeles către zona Balcanilor de Vest, România se gândeşte întotdeauna la Moldova, către Ungaria, către celelalte ţări din regiune, pentru că uniţi putem să avem mai mult succes», a declarat Victor Ponta.

Premierul Boyko Borisov: „Vreau să văd o autostradă din București spre Sofia și Belgrad”

Prim-ministrul bulgar, Boyko Borisov, a afirmat că cele trei țări au o mare șansă să dezvolte împreună mai multe proiecte cu finanțare europeană, declarând că își dorește o autostradă din București către Sofia și Belgrad. „Îi datorăm lui Victor Ponta denumirea de Grupul de la Craiova. În ceea ce privește infrastructura, dorința mea este să văd o autostradă din București spre Sofia și spre Belgrad. Acum lucrăm foarte activ pe autostrada Hemus, de asemenea și noua autostradă Ruse spre București, dincolo avem autostrada Struma care merge spre Sofia și pleacă spre Vidin-Calafat spre podul Dunării, iar acea legătură ne dă posibilitatea să ajungem la portul din Solum, de acolo și până la Bosfor, iar la Belgrad permitem să aibă o ieșire la Marea Neagră. Îi mulțumesc premierul sârb pentru că lucrează foarte activ în acea direcție, pentru faptul că putem avea o viteză de 160 de kilometri și cu toate proiectele de infrastructură, putem să ajungem și până la Beijing”, a precizat premierul Boyko Borisov.

Premierul Aleksandar Vucic: „Niciodată în istorie nu au fost relații mai apropiate între Serbia și România”

Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a declarat, la Craiova, că atât minoritățile din România, cât și cele din Serbia reprezintă un pod pentru o relație și mai apropiată între cele două țări, punctând că guvernul pe care îl conduce este deschis oricăror observații pe această temă. „În legătură cu poziția minorităților, noi respectăm toate normele europene și standardele europene și dorim să facem numai lucruri bune. Noi credem că relația e bună cu România, suntem siguri că putem să facem mult mai multe lucruri și mai bine și cred că în acest sens avem și sprijinul prietenilor noștri români și bulgari, așa cum noi nu avem observații privind poziția minorității sârbe din Timișoara sau din altă parte a țării. Minoritățile sunt un pod pentru o relație și mai apropiată între țările noastre. Noi suntem deschiși pentru orice fel de observații, de reacții însă și pentru orice fel de evidențiere comună a unor diferențe în această problemă. Niciodată în istorie nu au fost relații mai apropiate între Serbia și România și cred că am avut o relație mai bună decât am avut-o cu Bulgaria”, a spus Aleksandar Vucic.

„Sprijin total și necondiționat pentru integrarea în UE a Serbiei”

De altfel, premierii României și Bulgariei au asigurat Serbia că beneficiază de sprijin din ambele părți în procesul de integrare europeană. „Eu, în numele Guvernului României, vreau să afirm sprijinul total și necondiționat pentru efortul și demersul Serbiei de a deveni membră a Uniunii Europene. Este în interesul Bulgariei și al României ca Serbia cât mai curând să demareze negocierile, să le finalizeze și să fie alături de noi în familia europeană”, a afirmat Ponta, în conferință comună cu premierii sârb și bulgar, la finalul reuniunii trilaterale la nivel de prim-miniștri care a avut loc la Craiova. Premierul sârb a precizat că țara a îndeplinit toate condițiile acordului de la Bruxelles cu excepția comunității comunelor din Kosovo, făcând referire la afirmații recente ale ministrului sârb de externe, Ivica Dacic. „Tot ceea ce e legat de condițiile economice e legat de Kosovo, nu e legat de exercițiile militare, noi am îndeplinit toate condițiile acordului de la Bruxelles cu excepția comunității comunelor din Kosovo și despre aceasta a vorbit domnul Dacic”, a afirmat premierul Aleksandar Vucic.

„Doar împreună România și Bulgaria vor intra în Schengen”

În partea a doua a evenimentului, Guvernele României şi Bulgariei s-au reunit într-o nouă şedinţă comună, în „Sala Oglinzilor” de la Muzeul de Artă, pentru discuţii privind proiecte de colaborare în energie, transporturi, dezvoltare regională, turism și strategia UE pentru regiunea Dunării. La final, s-au semnat parteneriate interministeriale. „Vreau ca, prin ceea ce am stabilit astăzi la nivel de prim-ministru şi miniştri, să progresăm cu aceste proiecte. Avem în lucru şi împreună proiecte foarte importante în diverse domenii. Rolul nostru strategic în cadrul NATO în această regiune, rolul nostru comun de graniţă a Uniunii Europene, proiecte extrem de importante finanţate din programe europene, proiecte de dezvoltare regională, infrastructură de transport, infrastructură energetică şi proiecte în sănătate, educaţie, turism şi agricultură”, a afirmat premierul român, care a adăugat faptul că i-a îndemnat pe miniştrii săi să aibă relaţii directe cu omologii lor bulgari cu scopul realizării tuturor proiectelor convenite de cele două guverne. Premierul Victor Ponta a mai spus că România și Bulgaria trebuie să se integreze împreună, și nu separat în spațiul Schengen. „Sunt teme concrete, cum este aderarea la spațiul Schengen, unde, mai demult, s-a spus Bulgariei să intre singură, fără România. Acum se spune României să intre singură, fără Bulgaria. Eu nu cred în chestiile astea! Eu cred că doar împreună o să intrăm și în Schengen, doar împreună o să ridicăm Mecanismul de Cooperare și Verificare, nu așa, întâi România și după aceea Bulgaria, sau întâi Bulgaria și după aceea România”.

***

Ponta: „Guvernul va controla dacă reducerea TVA la alimente se reflectă în preţ”

Împreună cu Consiliul Concurenţei, Guvernul va verifica, începând din luna iunie, dacă reducerea TVA-ului la produsele alimentare se reflectă şi în preţul la raft şi va folosi toate pârghiile legale pentru a combate eventuale nereguli, a declarat, ieri, la Craiova, premierul Victor Ponta. „O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie”, a spus Ponta. Premierul României a fost întrebat după ce presa a relatat că marile lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente, cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, care este programată să fie aplicată din luna iunie.

***

„Ca prim-ministru, nu am avut informaţii despre închisorile CIA”

Întrebat dacă a avut informaţii legate de existenţa unor închisori CIA în România, premierul Victor Ponta a răspuns, la Craiova, că nu a avut cunoștință despre acest aspect. „În trei ani, nu am avut niciodată informaţii legate de existenţa unor închisori sau facilităţi. Dacă au fost sau nu au fost înainte, nu ştiu”, a spus Victor Ponta. Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a afirmat, într-un interviu acordat publicației germane „Spiegel Online” că el a aprobat „în principiu” o solicitare a SUA, din perioada 2002-2003, privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale.

 ***

„Îmi doresc la un moment dat să avem vești bune despre românul răpit în Burkina Faso”

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Craiova, că autoritățile române fac eforturi pentru a-l găsi pe românul răpit în urmă cu câteva săptămâni în Burkina Faso. „Facem eforturi și, până nu avem lucruri clare, prefer să nu comunicăm decât pe calea procedurală – celula de criză, MAE și partenerii noștri. Îmi doresc și sperăm, la un moment dat, să avem vești bune, dar să nu fim exagerat de optimiști, nici pesimiști”, a declarat premierul României, Victor Ponta. Pe 4 aprilie, un agent de securitate român, angajat al unei societăți miniere a omului de afaceri Frank Timiș, a fost răpit în Burkina Faso de indivizi înarmați. Incidentul s-a produs în nordul acestei țări, în apropierea frontierei cu statul Mali, la o mină de mangan deținută de compania Pan African Minerals, subsidiară a Frank Timiș Corporation.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN