Asociaţia Vasiliada, patronată de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu TVR Craiova şi Primăria Municipiului Craiova desfăşoară în perioada Postului Paştelui campania umanitară „Pentru aproapele nostru”. În cadrul campaniei, craiovenii care doresc să întindă o mână de ajutor bătrânilor imobilizaţi la domiciliu, care trăiesc în singurătate şi sărăcie, sunt rugaţi să doneze la bisericile din Craiova alimente nepersiabile precum ulei, zahăr, făină, fasole, paste făinoase, etc. Donaţiile se pot face de asemenea la sediul Asociaţiei Vasiliada, situat pe strada Fraţii Buzeşti nr. 20, informaţii suplimentare putând fi oferite la numărul de telefon 0251.521.040. Aceste donaţii vor fi colectate în Săptămâna Patimilor de asistenţii sociali ai Asociaţiei Vasiliada şi împărţite persoanelor vârstnice, pentru a le aduce o bucurie cu prilejul acestor sărbători. Părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada, mărturiseşte că, deşi reprezentanţii Bisericii sunt în permanenţă alături de aceşti bătrâni prin suport moral şi material, doreşte ca de sărbătorile pascale aceste acţiuni să se extindă, astfel încât solidaritatea dintre oameni să fie de folos bătrânilor aflaţi în nevoie. «Campania ”Pentru aproapele nostru” este o chemare la fapte bune pe care le putem face în beneficiul persoanelor vârstnice din Craiova, care trăiesc în singurătate şi suferinţă. Am iniţiat această campanie cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, care în fiecare an, în perioada Postului Mare, ne îndeamnă să ne îndreptam atenţia şi către bătrânii aflaţi în dificultate. Situaţia grea în care se găsesc mulţi dintre vârstnicii craioveni şi poveştile lor impresionante de viaţă au avut puterea de a întări în inimile tuturor celor care s-au implicat în această campanie sentimentul de dragoste şi responsabilitate faţă de aproapele nostru», a precizat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.
Reportaje despre bătrânii singuri şi bolnavi, la TVR
În acest demers umanitar s-a alăturat TVR Craiova, care susţine apelul Bisericii către craioveni, acela de a alina suferinţa bătrânilor, de sărbătorile pascale. În acest scop, TVR Craiova difuzează în fiecare săptămână, până la finalul campaniei, câte o poveste a unui bătrân imobilizat, pentru care apropierea sărbătorilor înseamnă încă un prilej de a petrece în singurătate, suferinţă şi nevoi. “Din discuţiile purtate cu părintele Adrian Stănulică am aflat despre drama cu care se confruntă zeci de bătrâni din Craiova, bolnavi şi singuri, la o vârstă înaintată. Mi-am dorit să putem face şi noi ceva pentru ca măcar zilele de Paşte să fie mai frumoase şi pentru ei. Pe de altă parte, am crezut că este important ca telespectatorii noştri să afle despre acţiunile în care se implică Biserica Ortodoxă, prin Mitropolia Olteniei. Pentru că eu cred cu tărie că, într-o societate românească bombardată cu ştiri negative, avem cu toţii nevoie şi de exemple pozitive, de lucruri care să ne inspire. Astfel că am iniţiat această campanie intitulată Pentru aproapele nostru, în cadrul căreia, în fiecare duminică, în Jurnalul regional al TVR Craiova, este difuzat un reportaj cu povestea unui bătrân singur şi bolnav, în speranţa că îi vom sensibiliza pe telespectatori, determinându-i astfel sa doneze”, a subliniat Mirela Giodea, producător executiv TVR Craiova.
Sprijin şi din partea Primăriei
La fel de receptivi la această campanie au fost reprezentanţii Primăriei Municipiului Craiova, care au răspuns apelului de a face un bine bătrânilor, de Paşte, şi a le aduce astfel o mângâiere. ”Scopul acestei campanii umanitare este de a aduce un zâmbet pe chipurile bătrânilor noştri, această categorie de persoane fiind de multe ori într-o situaţie socială destul de fragilă. Mulţumim Asociaţiei Vasiliada şi TVR Craiova pentru iniţiativa pe care au avut-o şi îi asigurăm că îi vom sprijini de fiecare dată în astfel de demersuri, aşa cum am făcut-o până în prezent în realizarea multor lucruri frumoase pentru oamenii aflaţi în situaţii de risc social din oraşul nostru”, a declarat Ionuţ Pârvulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.