Alb-albaştrii şi-au reluat ieri pregătirile, cu un antrenament după-amiază, iar imediat au plecat spre Băile Herculane, unde vor rămâne până la sfârşitul săptămânii. Sâmbătă, Craiova va întâlni Metalul Reşiţa într-un meci amical, la Severin, de la ora 14. „Încercăm să încărcăm fizic jucătorii în această perioadă pentru ceea ce va urma, fiindcă nu vom mai avea ocazia între meciuri, din cauza programului infernal, cu etape intermediare şi deplasări lungi. În 8 zile avem două drumuri dus-întors de câte 500 de kilometri, la Galaţi şi Târgu Mureş, şi între ele meciul de acasă cu „U” Cluj. Nu va fi uşor, trebuie să gestionăm foarte bine această perioadă dacă vrem să rămânem neînvinşi în continuare” a declarat Cârţu.
Despre revenirea lui Nicuşor Bancu, Sorin Cârţu a spus: „El face antrenamente cu noi, dar nu-i va fi uşor să revină. Are încă tendinţa să şchiopăteze. Eu mi-aş dori să fie iar acel jucător dinainte de accidentare, dar nu se ştie.