În perioada 5-7 aprilie 2013 / Serbia: “Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români”

0
347

Timp de trei zile, în perioada 5-7 aprilie 2013, în localitatea Donji Milanovăţ din Serbia se va desfăşura “Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români”, ediţia a IV-a. Evenimentul va avea loc sub genericul „Europa-Manipulare-Minoritate”, organizator fiind şi de această dată Forumul Internaţional al Jurnaliştilor.  

Ediţia din acest an va reuni peste o sută de jurnalişti români din ţările unde trăiesc comunităţi de români – Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Albania  şi Italia. Obiectivele ediţiei a IV-a a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români (forum al cărui preşedinte este jurnalistul Romeo Couţi, directorul general al TVR Cluj) sunt: identificarea problemelor cu care se confruntă presa de limbă română din comunităţile de români din Valea Timocului; identificarea nevoilor culturale ale comunităţilor de români necesare păstrării şi consolidării identităţii etnice a acestora şi folosirea presei pentru atingerea acestor obiective; găsirea unor soluţii şi proiecte care să ducă la profesionalizarea presei româneşti din afara României.

Sistem de monitorizare

Tot în cadrul forumului se va discuta şi despre elaborarea unei strategii care să ducă la conectarea mediului jurnalistic românesc din afara graniţelor la presa din România; realizarea unor acţiuni care să sensibilizeze autorităţile din ţările unde există presă românească pentru susţinerea acesteia şi, nu în ultimul rând, despre elaborarea unui proiect care să genereze un sistem de monitorizare a autorităţilor din ţările unde există suspiciuni sau semnale că asupra presei de limbă română se fac presiuni şi acţiuni de intimidare.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi Consiliului Judeţean Cluj. La deschiderea oficială a lucrărilor congresului vor participa prof. univ. dr. Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, Cristian David, ministrul pentru românii de pretutindeni, şi Stejărel Olaru, secretar de stat, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.


Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) este o asociaţie constituită pentru sprijinirea jurnaliştilor de limbă română care îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor României şi a persoanelor interesate în legătură cu aceste activităţi.