Mandat de arestare pentru agentul Domozină de la Bechet

3
543

Agentul Florin Domozină, din cadrul Poliţiei oraşului Bechet, a primit ieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Agentul a fost prins în flagrant, miercuri după-amiază, în timp ce primea şpagă echipament sportiv în valoare de aproximativ 800 lei de la o persoană căreia îi promisese soluţionarea favorabilă a unui dosar.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au primit pe la jumătatea acestei luni o sesizare din partea lui Antonie Alin Ionuţ, care susţinea că, din vara anului 2010 şi până în cursul lunii martie a.c., agentul de poliţie Florin Domozină, lucrător în cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei Bechet, i-a cerut şi a primit 200 lei dar şi bunuri (un telefon mobil, ţigări, băuturi alcoolice, parfumuri) pentru a-l ajuta în obţinerea unei soluţii mai blânde în dosarul în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni rutiere, mai precis conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influeţa băuturilor alcoolice (dosar 6119/P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova). În baza plângerii s-a înregistrat un dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-au făcut verificări şi, pentru că sesizarea s-a confirmat, ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorul desemnat au organizat, miercuri, flagrantul, poliţistul fiind surprins primind de la denunţător un echipament sport format dintr-un trening şi o pereche de pantofi sport. “De asemenea, din cercetări a rezultat că în perioada de referinţă inculpatul a pretins şi primit de la denunţător bunuri şi bani în valoare totală de aproximativ 1.700 lei pentru a interveni pe lângă funcţionari cu atribuţii în efectuarea actelor de cercetare penală, respectiv procuror şi specialişti din cadrul IML Craiova”, după cum a precizat procuror Magda Bădescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Miercuri după-amiază poliţistul a fost reţinut, iar ieri a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, procurorul reţinând în sarcina sa comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Magistraţii instanţei au admis propunere şi i-au emis poliţistului mandat pentru 29 de zile.

 

3 COMENTARII

  1. Nu sunt in teama cu legile din Romania dar dupa parerea mea agentul de pol Florin Domozina cum il numiti dumneavoastra nu trebia sa i se dea mandat de arestare pe 29 zile.Acest om sia facut datoria nu era corupt va putei informa pe toata raza dansului de actiune.Daca acei romii umbla fara permise,beti,cu masini ne inmatriculate in toata Sadova,Damian.Ag Florin Domozina trebuia sai erte…ce ia data acel betiv notoriu a fost un cadou…daca era asa cum se spune ca tatal acestui denuntator lucra la Garda Financiara ag.lua mita…inseamna ca si tatal lui e corupt….haideti sa fim seriosi….CU RESPECT MMMMM

  2. domnilor eu am fost dat pe teava de acest nemernic,am fost colegi,asa ii trebuie,sa vada si el ,toti stiam ca pune botu dar el se considera cel mai destept,ma domozina te-au ajuns frate blstemele mele ,i-ti spun asa ca; fost coleg,toate vin la timpul lor,pe mine nu ma-u dat in gat civili mai,ca in afara de o bere si aia o dam afra in cca 30 min. dar tu, mai dat, ai crezut ca popescu te pune sef,ma, as dori sa scapi repde din arest chiar daca cand-va mia-i vrut raul,stiu ce inseamna vezi ca,ce-l de sus nu doarme ma baiete,asta aviz politistilor care stiu sa de-a cu ciocul pe la sefi

Comments are closed.