Război în Ucraina: Putin l-a declarat toxic pe Zelenski

0
23

După cum relatează TASS, Vladimir Putin a declarat că Volodimir Zelenski nu are nici o şansă de a fi reales preşedinte, dacă vor fi organizate alegeri prezidenţiale în Ucraina. Orice manipulare a rezultatului alegerilor nu ar salva situaţia pentru Zelenski. „Cu excepţia cazului în care desigur, ceva este falsificat grav, dar asta ar fi rău pentru el”, a spus liderul de la Kremlin, răspunzând ziaristului Pavel Zarubin de la VGTRK. În plus Putin l-a acuzat pe Zelenski că a dat ordine absurde care duc la pierderi nejustificate în rândul forţelor armate ucrainiene. El a subliniat că astfel de ordin nu sunt dictate din considerente militare ci politice, ceea ce face din Zelenski o figură toxică pentru armata ucrainiană. Conform obiceiului, în toate referirile sale la Zelenski, în timpul interviului Vladimir Putin nu i-a pronunţat numele şi prenumele, numindu-l „şeful regimului”. În opinia sa „europenii dar şi alte ţări au dreptul şi oportunitatea de a participa la negocieri. El a mai spus că ţările europene au fost cele care s-au distanţat de Rusia, după ce aceasta a început războiul din Ucraina. Din acel moment orice contact -cu tot felul de idei nebune, de a învinge Rusia pe câmpul de luptă-, s-a întrerupt. Participarea la procesul de negociere este necesară. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au discutat la Riad probleme legate de criza ucrainiană, dar nu şi despre geneza acesteia, adică despre criza ucrainiană în sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *