Uciderea pilotului dezertor rus, Maksim Kuzminov, în Spania la Vila Joyose (o staţiune de litoral lângă Alicante), descoperit pe 13 februarie, ciuruit de 12 gloanţe, ar putea fi opera serviciilor de informaţii ruse, opinează cotidianul spaniol El Pais. Kuzminov devenise o ţintă prioritară a Moscovei după dezertarea în Ucraina în august anul trecut. Ofiţerii de poliţie spanioli au confirmat, inclusiv pentru New York Times, că victima este într-adevăr Maksim Kuzminov. Acesta fusese prezentat ca unul dintre importantele câştiguri de război ale serviciilor militare ucrainiene, fiind „prima dezertare semnificativă a unui pilot rus de la începutul războiului”. El Pais nu exclude implicarea serviciilor ruse de informaţii, care să fi făcut o comandă mafioţilor locali. Schimbarea de identitate –avea paşaport ucrainian- nu s-a dovedit suficientă, mai ales că în Alicante este concentrată o comunitate de ruşi cifrată la 17.500 de persoane. Greşeala mare a lui Kuzminov a fost aceea că şi-a sunat-o pe telefonul mobil pe fosta iubită pentru a o chema în Spania să i se alăture. Or, nu există nicio îndoială că toate comunicările celor pe care îi cunoştea în Rusia erau monizorizate. Pentru dezertare obţinuse 500.000 euro. În ochii serviciilor ruseşti Kuzminov nu era doar un trădător, deoarece cei doi copiloţi ruşi care l-au însoţit, fără să bănuiască, au fost împuşcaţi de agenţii ucrainieni în timpul unui schimb de focuri. Autorităţile ucrainiene îl sfătuiseră să nu părăsească ţara pentru a minimaliza riscul să fie asasinat. Care dintre serviciile ruseşti (SVR serviciul extern rusesc, GRU sau FSB) a fost amestecat încă nu se ştie.