Prezenţa la simularea din Dolj a examenelor naţionale, mai mare la Evaluarea Naţională decât la Bacalaureat

0
485

Astăzi, 25 februarie 2022, s-au desfășurat simulările judeţene –  proba scrisă la Matematică  a Evaluării  Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv  proba obligatorie a profilului –  (Matematică sau Istorie)  la Bacalaureat pentru elevii din clasele terminale, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Procentaj destul de bun de prezenţă la susţinerea simulărilor, dar, din păcate, tot au fost eliminaţi doi candidaţi, la BAC, pentru prezenţa telefoanelor mobile în sala de examen.

În județul Dolj, în urma finalizării probei, s-au centralizat următoarele date: 76,81% – procentul de prezență al elevilor școlarizați la forma de învățământ Zi –  – simularea examenului de Bacalaureat; 85,38% – procentul de prezență la simularea examenului de Evaluare Națională – Matematică. La proba scrisă din cadrul simulării județene a examenului de Bacalaureat Național au fost eliminați doi candidați. Simularea probelor scrise s-a desfășurat cu asigurarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, de prevenire și protecție pentru evitarea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV 2. Comunicarea rezultatelor la simulări se face în data de 7 martie pentru Evaluarea Națională, respectiv 9 martie, pentru examenul de Bacalaureat. Rezultatele obținute la simulările examenelor naționale nu se contestă. Notele obţinute de elevi nu vor fi trecute în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a candidaţilor, acestea  pot fi trecute în catalog. Rezultatele obţinute de elevi, la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a , respectiv la simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.