Festivalului Internațional Film O’Clock , ediţia a II-a

0
404

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Film O’Clock are loc în perioada 1 – 6 martie 2022, în șase țări unite de meridianul 25° longitudine estică, cu același fus orar: România, Lituania, Bulgaria, Grecia, Egipt și Africa de Sud, cu proiecții simultane în cinematografe sau spații fizice partenere din fiecare țară participantă, și cu evenimente de industrie și dezbateri în mediul online.

Ediția din 2022 aduce ca noutate organizarea unui masterclass online introductiv pe tema jurnalismului de film, principala dorință a organizatorilor fiind să extindă formatul în anii următori. Cursul, care va fi susținut de jurnalistul și criticul de film Davide Abbatescianni, sâmbătă, 5 martie, își propune să ofere o imagine de ansamblu a meseriei de jurnalist de film, cu un accent deosebit pe munca editorială desfășurată de publicațiile de specialitate.