Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani

0
387

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut ieri, o întrevedere cu secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, cu prilejul vizitei oficiale a înaltului demnitar arab la București.

În cadrul convorbirilor, șeful Executivului român a transmis interesul deosebit al Guvernului de la București pentru promovarea cooperării cu statele arabe, evidențiat în Programul de Guvernare 2017-2020. Referindu-se la relațiile speciale de prietenie între România și statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat întreaga disponibilitate a Guvernului României de ridicare a nivelului acestora la un nou grad de dezvoltare. De asemenea, a evocat vizitele în Emiratele Arabe Unite, Statul Kuweit, Sultanatul Oman și Statul Qatar, realizate în perioada octombrie-noiembrie 2018, sens în care a exprimat aprecierea pentru deschiderea și interesul manifestat față de consolidarea și diversificarea cooperării cu România.

Cei doi înalți oficiali au realizat un amplu schimb de opinii pe marginea perspectivelor de colaborare viitoare, în domeniile de interes comun identificate și au abordat posibilitatea creării unor parteneriate reciproc avantajoase. Cu acest prilej, părțile au exprimat susținerea pentru o mai bună conectare a mediilor de afaceri din România și țările din Golf, precum și pentru valorificarea oportunităților de afaceri oferite statelor respective.

În finalul întrevederii, prim-ministrul României a subliniat aprecierea pentru activitatea Consiliului de Cooperare al Golfului, ca o organizație deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate, arătând că România se bucură de relații tradiționale de colaborare cu toate statele membre ale Consiliului. În context, șeful Executivului român a punctat că România, deținătoare a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, va continua să sprijine eforturile Uniunii Europene de promovare a păcii și stabilității în regiunea Orientului Mijlociu.