Vladimir Putin consideră „puţin probabil” un război cu Ucraina

0
334

Într-un interviu acordat televiziunii publice ruse Rossia-1, preşedintele Vladimir Putin a declarat că un război cu Ucraina este „puţin probabil”, exprimându-şi speranţa că un conflict militar între cele două ţări nu va exista niciodată. „Cred că un astfel de scenariu apocaliptic este puţin probabil şi sper că nu se va ajunge niciodată la asta”. Putin a  afirmat că dacă acordul de la Minsk va fi implementat, estul Ucrainei se va „stabiliza gradual”. „Europa este interesată de acest lucru la fel ca Rusia. Nimeni nu vrea un conflict la marginile Europei, mai ales un conflict armat. Dacă acordurile de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei şi retragerea armelor grele de la linia frontului sunt respectate, aceasta este o cale sigură de a normaliza situaţia în regiune”, a estimat liderul de la Kremlin, exprimându-şi convingerea că, deocamdată, nu sunt necesare măsuri diplomatice extraordinare privind soluţionarea situaţiei din Ucraina sau convocarea unui summit Minsk-3.

Vladimir Putin a adăugat că în opinia sa calea către pace în Ucraina este clară: înţelegerea încheiată la Minsk să fie implementată. El a subliniat că acordul a fost susţinut de Consiliul de Securitate al ONU, iar acest lucru contează pentru Moscova. Preşedintele rus a subliniat, de asemenea, că acesta conferă mai multe competenţe zonelor estice ale Ucrainei, controlate în prezent de rebelii susţinuţi de Rusia. În ceea ce priveşte invadarea Ucrainei de către Rusia, Putin a contestat că a mobilizat trupe pentru a ajuta rebelii. Liderul rus a afirmat că acordul de la Minsk a devenit un „document legal internaţional” după aprobarea de către Consiliul de Securitate al ONU al rezoluţiei ruse care îl susţine. Săptămâna trecută, acordul a fost pus în pericol de capturarea de către rebeli a Debaltsevo, un oraş strategic important.