„Mister Slam-dunk” a reuşit un ”double-double” spectaculos / Bureau a plutit peste ciucani

0
136

Universitatea Craiova a câştigat la Miercurea Ciuc şi a ajuns la a opta victorie consecutivă

Doar în prima repriză s-a păstrat echilibrul partidei din Ţinutul Secuiesc, unde Universitatea Craiova avea să ajungă, sâmbătă seara, la cea de-a opta victorie la rând în Liga Naţională de baschet. Iar dacă Oradea nu ar fi câştigat în ultima secundă contra Timba, Dzambic şi colegii săi ar fi egalat liderul. Drăguşin a marcat 7 puncte, însă a rămas pe teren doar în primul sfert şi un minut din  al doilea, fiind substituit de Djurasovic, iar alb-albaştrii au evoluat fără jucător de talie până spre final, când a intrat Hallik. „Ciucanii au jucat fără om înalt în ”căciulă” şi le-a cam ieşit, aşa că am schimbat tactica, folosind şi noi jucători de aruncare, pentru a rupe echilibrul”, a explicat tactica de joc antrenorul Mandic. Meciul avea să fie decis însă de tripleta Bureau-Seals-Dzambic, împreună aceştia marcând nu mai puţin de 70 de puncte din cele 92 ale echipei. Travis „Mister Slam-dunk” Bureau a fost imperial, reuşind un „double-double”de efect, pe lângă cele 23 de puncte (numărul idolului său, Michael Jordan), acumulând şi 10 recuperări, 4 ofensive şi 6 defensive, fiind MVP-ul jocului, deşi compatriotul său Seals a marcat un punct în plus. Rade Dzambic a acumulat destul de repede 3 greşeli personale şi a fost înlocuit preţ de 5 minute de Cătălin Petrişor, însă „Turbo” a revenit fantastic pe final, trecându-şi în cont 4 coşuri din afara semicercului din cele 7 încercări.

 „Toţi în ALB”, miercuri la Polivalentă

„Meciul a fost destul de greu, gazdele au început mai bine, poate şi pentru că nu ne avantajează acest statut, de favoriţi, băieţii intrând ceva mai relaxaţi în teren. Ne-am concentrat şi am câştigat într-o manieră clară într-o altă etapă care a consemnat surprize. Urmează miercuri un meci şi mai dificil pentru noi, cu CSM Bucureşti, o echipă care vine după un eşec în această etapă şi care, mai mult ca sigur, va veni la Craiova după puncte. Aşteptăm alături de noi minunatul public craiovean să ne susţină ca şi până acum”, a declarat Andelko Mandic. Următoarea partidă a Universităţii Craiova este programată miercuri seara, de la ora 20, în Sala Polivalentă, adversar fiindu-i CSM Bucureşti. La acest joc continuă campania „Toţi în ALB, împreună câştigăm în ALB”, toţi fanii fiind invitaţi să vină echipaţi în out-fit-uri albe. „Nu avem nici un obiectiv legat de clasarea finală, nu ne interesează nici măcar să ajungem Oradea în clasament, principalul scop este să umplem mereu Polivalenta şi să reuşească pe deplin această campanie, «Toţi în ALB». Până în play-off sperăm să avem o Polivalentă albă, care să-şi ducă pe băieţi spre victorie”, a spus Marius Toma, team-managerul echipei care a aprins Bănia în ultimele luni.

 

 

Csikszereda Miercurea Ciuc – SCM Universitatea Craiova 76-92 (26-27, 19-23, 11-19, 20-23)

 

Csikszereda: Harris (12), Bubalo (17), Hajdic (11), Dupre (4), Corpodean (2). Au mai jucat: Filipovic (21), Dogaru (7), Faur, Hejas (2). Antrenor: Laszlofy Botond.

Universitatea Craiova: Habus (6, 2×3), Drăguşin (7), Seals (24, 3×3), Dzambic (23, 4×3), Bureau (23). Au mai jucat: Petrişor (2), Djurasovic şi Hallik (7, 1×3). Antrenor: Andelko Mandic.

 

 

Rezultatele etapei a 23-a: CSM Oradea – Timba Timişoara 79-78, Dinamo – Asesoft 85-119, Mobitelco – CSS Giurgiu 88-69, Atlassib – BC Timişoara 82-76, BC PH Csikszereda Miercurea Ciuc – SCM Universitatea Craiova 76-92, BCM U Piteşti – Gaz Metan Mediaş 55-71, Energia Rovinari – Farul Constanţa 71-76, CSM Bucureşti – BC Mureş 91-93.

 

Clasament

 

1. CS Municipal Oradea         23        19        4          42

2. Universitatea Craiova         23        18        5          41

3. Gaz Metan Mediaş              24        16        8          40

4. BC Mureş Tg. Mureş          23        16        7          39

5. CSU Asesoft Ploieşti          23        16        7          39

6. “U” Mobitelco Cluj 23        16        7          39

7. BC Timişoara                      23        15        8          39

8. CSM Bucureşti                   23        15        8          38

9. Energia Rovinari                 23        11        12        34

10. CSU Atlassib Sibiu           23        12        11        35

11. BCM „U” Piteşti               23        10        13        33

12. CSS Giurgiu                      23        8          15        31

13. Timba Timişoara                23        5          18        28

14. Farul Constanţa                 23        4          19        27

15. BC Miercurea Ciuc           23        3          20        26

16. Dinamo Bucureşti             24        1          23        25