Actriţa Naţionalului craiovean Nataşa Raab, nominalizată la Premiile Gopo

0
431

Eveniment anual de prestigiu prin care se recompensează cele mai importante realizări cinematografice naţionale din cursul anului precedent, Premiile Gopo au înregistrat, la această a VI-a ediţie, un număr-record de filme eligibile. Nominalizările au fost anunţate recent, iar trofeele vor fi decernate în cadrul Galei din 26 martie, ce va fi transmisă în direct de ProCinema, precum şi online, pe premiilegopo.ro.

Unul dintre titlurile des vehiculate este Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, o coproducţie România – Ungaria, în regia lui Adrian Sitaru, a cărui premieră a avut loc la Craiova pe 18 noiembrie 2011. Lungmetrajul candidează  la câştigarea Premiului Gopo pentru cel mai bun film, cea mai importantă distincţie a cinematografiei autohtone. De asemenea, se află şi în cursa pentru statuetele acordate Celui mai bun regizor şi Celui mai bun actor într-un rol principal, Bogdan Dumitrache – distincţii pe care, de altfel, le-a obţinut anul trecut, la Festivalul de la Locarno.

Pentru rolul Viorica (mama), Nataşa Raab, actriţă a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, este nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal. Vestea a fost primită cu bucurie, dar şi cu surprindere de actriţă, care intră în cursă la această categorie alături de mai tinerele Ada Condeescu, pentru rolul Veli din Loverboy”, şi Ana Ularu, pentru rolul Matildei din Periferic”. Nataşa Raab este o prezenţă constantă a micilor şi marilor ecrane, în ultimii ani fiind ba Hangiţa Tomii din „Întoarcerea lui Păcală”, în regia Geo Saizescu, ba protagonista unor seriale precum „Inimă de ţigan” şi „Regina”, ba Coana Chiva în spoturi publicitare etc.

Număr-record de filme în cursa pentru nominalizările ediţiei 2012

Gala Premiilor Gopo – intitulate astfel în onoarea reputatului cineast român, al cărui faimos omuleţ dă forma trofeelor evenimentului – este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Evenimentul se desfăşoară după un model adoptat de cele mai importante evenimente de acest gen din ţări cu cinematografii puternice, precum Statele Unite (Premiile Oscar, Globurile de Aur), Franţa (Cesar), Marea Britanie (BAFTA), Spania (Goya), Danemarca (Guldbagge). Trofeele sunt decernate anual în cadrul Galei Premiilor Gopo, în urma votului a peste 400 de profesionişti din toate sectoarele industriei cinematografice autohtone. Aceştia aleg, prin vot individual şi secret, cei mai buni dintre nominalizaţii la fiecare categorie competitivă, desemnaţi de un juriu de personalităţi în domeniu.

Un număr-record de filme a intrat în cursa pentru nominalizările acestei a VI-a ediţii: 98 de titluri, 21 de lungmetraje, 20 de filme eligibile la categoria documentar şi 60 de scurtmetraje, produse sau co-produse de companii româneşti şi lansate pe marile ecrane sau în circuitul festivalier în cursul anului 2011. Alte 36 de producţii proiectate pe marile ecrane din România în 2011 au concurat la nominalizările categoriei Cel mai bun film european. Nominalizările au fost date publicităţii în această săptămână.

Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, nominalizat la alte trei categorii

Astfel, cinci lungmetraje autohtone candidează  la câştigarea Premiului pentru Cel mai bun film: Aurora” (regia Cristi Puiu, România-Franţa-Elveţia-Germania), Crulic – Drumul spre Dincolo” (regia Anca Damian, România – Polonia), Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (regia Adrian Sitaru, România – Ungaria), Loverboy” (România-Serbia-Franţa-Suedia) şi Periferic” (regia Bogdan George Apetri, România-Austria). Patru dintre realizatorii celor cinci lungmetraje se află şi în cursa pentru câştigarea statuetei acordate Celui mai bun regizor: Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Bogdan George Apetri şi Cătălin Mitulescu sunt opţiunile dintre care vor avea de ales cei peste 400 de profesionişti de pe lista de votanţi a Premiilor.

Câştigat în 2011 de Victor Rebengiuc pentru rolul din Medalia de Onoare, Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal va reveni în 2012 unuia dintre protagoniştii filmelor Din dragoste cu cele mai bune Intenţii”Bogdan Dumitrache, Aurora” – Cristi Puiu sau Principii de viaţă” – Vlad Ivanov. Ada Condeescu, pentru rolul Veli din Loverboy”, Ana Ularu, pentru rolul Matildei din Periferic”, şi Nataşa Raab, pentru rolul  Mamei din Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, sunt actriţele pe care Juriul le-a nominalizat la Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal.

***

Nominalizările au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit în acest an din 11 profesionişti ai domeniului: regizorul Florin Şerban, actriţa Ozana Oancea (nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal la Gopo 2011), scenograful Cristian Niculescu (câştigător al Premiului pentru cea mai bună scenografie la Gopo 2011), monteurul Dan Nanoveanu, distribuitorul Radu Nicolau, scriitoarea Ana Maria Sandu şi criticii de film Andrei Gorzo, Ileana Bîrsan, Dana Duma, Andrei Rus şi Codruţa Creţulescu.

 

„Din dragoste cu cele mai bune intenţii” spune povestea lui Alex (Bogdan Dumitrache), un personaj destul de nevrotic. După ce mama lui (Nataşa Raab) este internată în spital, în urma unui accident vascular cerebral, viaţa lui Alex iese de pe făgaşul normal. La spital se găseşte prins într-un spectacol burlesc, plin de personaje neaşteptate şi evenimente surprinzătoare. Încercând să gestioneze situaţia ţinând cont de sfaturile tuturor celor din jurul lui, el îşi imaginează noi scenarii, în care mama lui ar putea fi rănită. În timp ce aceasta pare să se simtă bine, Alex face o serie de greşeli şi… totul din dragoste, cu cele mai bune intenţii.

 

Născută la Huedin (Cluj), Nataşa Raab a absolvit cursurile I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, clasa prof. Mircea Albulescu, promoţia 1988, an din care este actriţă a Teatrului Naţional din Craiova. În prezent este şi conferenţiar universitar doctor la Departamentul de Artă teatrală al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii craiovene. Este cunoscută, apreciată şi premiată pentru zeci de roluri pe scena teatrului, dar şi pentru apariţiile pe micile şi marile ecrane. A fost Lola în serialul „Lumini şi umbre” (regia Andrei Blaier), Ligia în „Adela” (regia Mircea Veroiu), Rodica în „Acordaţi circumstanţe atenuante” (regia Lucian Bratu), Maria în „Există joi” (regia Adrian Petringenaru), Ana în „Vis de ianuarie” (regia M. Opriţescu), Vecina în „Autor necunoscut” (regia Dan Piţa), Hellene în „Somnul insulei” (regia Mircea Veroiu, 1995), Soţia ambasadorului american în „Amen” (regia Costa Gavras, 2003), Hangiţa Tomii în „Întoarcerea lui Păcală” (regia Geo Saizescu, 2004), Mama lui Marcel în „După ea” (regia Cristina Ionescu, 2005), Nina în serialul TV „La urgenţă” (regia Andrei Zincă) ş.a. Aţi văzut-o, desigur, în numeroase spoturi publicitare (alături de Zânul Băncii Transilvania, de exemplu, sau interpretând-o pe Coana Chiva pentru Covalact), ca şi în serialele de televiziune „Inimă de ţigan” şi „Regina”.