O nouă configuraţie a Traseului 7 de autobuz

0
814

Traseul 7 de autobuz  va avea o nouă configuraţie și va include două stații noi la Promenada Mall, pe Bulevardul “Râului”, tronsonul care leagă Cartierul “Brestei” de Craiovița Nouă, construit și donat de proprietarul Centrului comercial municipalității.

Conform planului, Traseul 7 nu va mai cuprinde și centrul orașului. În prezent, el are ca stații principale Gara – Blvd.” Dacia” – Parcul Tineretului – Centru – Gara. După adoptarea proiectului, autobuzele vor circula de la Gară la Promenada Mall, apoi către “Ciupercă”, urmând ca de aici să se întoarcă pe același traseu către Gară.

Structura actuală a Traseului 7

Prin construcția noului drum de legătură între Calea Severinului și Strada “Brestei”, în continuarea Str. “Râului”, se creează oportunitatea amenajării unei importante artere rutiere în scopul fluidizării circulației, facilitarea unor deplasări mai eficiente în municipiu, atât pentru șoferi, cât și pentru călătorii care utilizează transportul public. În acest context, este necesară reconfigurarea traseului de autobuz nr. 7 și înființarea unor noi stații de îmbarcare/debarcare în proximitatea Promenada Mall, acestea reprezentând măsuri esențiale pentru a furniza călătorilor o rută mai directă și mai rapidă către destinațiile lor”, se  precizează în Raportul întocmit de autoritatea locală.

Structura propusă după reconfigurarea Traseului 7

Consiliul Local Craiova trebuie să modifice Hotărârea nr.459/2023, prin care s-a făcut delegarea gestiunii serviciului public de transport local, pe o perioadă de doi ani, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova”. Proiectul urmează să fie supus la vot în cadrul ședinței ordinare de astăzi. (Update: Hotărârea privind reconfigurarea a fost adoptată de Consiliul Local)

Iată care vor fi stațiile după reconfigurare: