Craiova: Poleiul nu a făcut nici o victimă

0
973
SONY DSC

Poleiul care s-a instalat și pe străzile din Craiova, din cauza scăderilor de temperatură, nu a făcut, din fericire, nici o victimă. Potrivit dr. Cristina Geomăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență din Craiova,  medicii de gardă nu au fost solicitați, nici în noaptea trecută și nici în această dimineață, cu cazuri de entorse sau alte leziune produse din cauza alunecărilor pe gheață. „Nu am avut, din fericire, nici o solicitare în acest sens. Bineînțeles, noi am fost pregătiți și suntem în continuare gata să le acordăm tot ajutorul necesar persoanelor care suferă astfel de accidente”, a afirmat dr. Cristina Geomăneanu. În schimb, din cauza stratului de polei depus pe străzi, în Capitală, urgențele ortopedice au fost destul de multe, aproape 100 de apeluri la Urgență, în 24 de ore.