„Derby de Oltenia”, tranşat de SCM Craiova

0
319

Handbalistele din Bănie s-au impus cu 28-24 în faţa celor de la HCM Rm. Vâlcea

După două deplasări lungi şi dureroase, prima, la Ljublijana, finalizată cu eliminarea din Cupa Cupelor, iar cea de-a doua, la Zalău, în care arbitrii le-au prejudiciat mai rău decât ar fi făcut-o însuşi Ghiţă Tadici, handbalistele de la SCM Craiova au revenit în Sala Polivalentă din Bănie, pentru derby-ul Olteniei, de ieri, cu HCM Rm. Vâlcea. Descendenta echipei care a dominat mai mult de un deceniu handbalul românesc câştigase în tur la două goluri, aşa încât orgoliile regionale impuneau o revanşă pentru formaţia Simonei Gogârlă. Oaspetele au condus în debutul meciului, dar de la 2-3, SCM Craiova a preluat iniţiativa şi a avut în permanenţă avantaj, Vâlcea reşind doar să mai egaleze o dată, 18-18, în partea secundă. În poartă, Diana Petrescu a avut o evoluţie excelentă, cu intervenţii de graţie tocmai în momentele cruciale, când vâlcencele puteau reintra în joc. Goal-keeper-ul Craiovei şi a treia soluţie pentru poarta naţionalei României la Mondialul din Danemarca s-a remarcat în momente dificile pentru coechipierele sale, în special după cartonaşul roşu, primit din cauza celor trei eliminări, al Danei Băbeanu, cu 10 minute înainte de final. Au marcat aproape toate jucătoarele utilizate de Simona Gogârlă, cu excepţia Axenadrei Groegescu şi a franţuzoaicei Landre, aceasta făcând însă un excelent joc defensiv. Pentru SCM Craiova au jucat: Petrescu – Zivkovic 5 goluri, Băbeanu 4, Şelaru 4, Cioaric 4, Gavrilă 3, Horobeţ 2, Andrei 2, Florică 2, Iovănescu 2, Landre, Gerogescu.

La oaspete s-a remarcat veterana Mihaela Ani Senocico, marcatoare a 10 goluri.

În celelalte meciuri ale rundei a 16-a s-au înregistrat rezultatele: HCM Roman – Corona Braşov 24-27, CSM Bucureşti – Rapid Bucureşti 34-26, HCM Baia Mare – Alba Sebeş 35-27, Unirea Slobozia – Dunărea Brăila 23-32, Alexandrion Cluj – Măgura Cisnădie 28-26. După 16 etape, SCM Craiova are 26 de puncte şi se află pe locul 6, la egalitate cu echipa care o precede, HCM Roman, şi la 3 puncte de ocupanta poziţiei a patra, Corona Braşov, pe care craiovencele o vor întâlni în runda viitoare, la finalul acestei săptămâni. Meciul cu formaţia pregătită de craioveanul Bogdan Burcea este programat duminică, de la ora 11.30, în direct la Digisport. Peste două săptămâni, SCM Craiova are un nou joc  important, pe teren propriu, cu HCM Roman.