Crăciun în siguranță

0
1
În perioada 24-28 decembrie 2025, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj vor fi la datorie pentru ca minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
În această perioadă, au fost suplimentate efectivele de poliţie care vor acţiona în stradă, obiectivele principale fiind reprezentate de asigurarea ordinii și liniștii publice şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice. “Până duminică, 28 decembrie, vor acționa zilnic, peste 320 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalităţii economice, criminalistică și arme, explozivi și substanțe periculoase. Totodată, în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină. Efectivele de poliţie planificate în serviciu, în această perioadă, vor acţiona pe două paliere, unul de prevenire şi descurajare, iar cel de-al doilea de combatere a faptelor antisociale şi de impunere fermă a legii. Pe drumurile publice din judeţ, pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri vor acţiona cu aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Cu această ocazie, vor fi organizate acţiuni punctuale, în special acolo unde se înregistrează valori ridicate ale traficului rutier, pentru supravegherea, fluidizarea circulaţiei şi evitarea blocajelor.  Pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie, recomandăm participanților la trafic să își păstreze calmul, să adopte o conduită preventivă şi să manifeste respect, deoarece un comportament agresiv în trafic creşte riscul producerii de evenimente rutiere cu urmări nedorite. Având în vedere numărul crescut de credincioşi ce se preconizează a participa la slujbele religioase, poliţiştii doljeni, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor acţiona în zona lăcaşurilor de cult pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cu accent pe furturile din buzunare, genţi sau poşete. O atenţie sporită este acordată şi Târgului de Crăciun din Craiova, fiind intensificate activităţile de patrulare de către dispozitivele de ordine publică.   Totodată, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, împreună cu partenerii instituţionali, vor acţiona pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul industriei alimentare, drepturilor de proprietate intelectuală sau a contrabandei, urmând a fi desfăşurate activităţi specifice din sfera de competenţă. Scopul măsurilor instituite este acela de a creşte gradul de siguranţă publică, astfel că, permanent, vor fi desfăşurate activităţi informativ-preventive, atât în rândul persoanelor vulnerabile, cât şi în rândul agenţilor economici, activităţile fiind menite a¬-i proteja de situaţiile de risc specifice acestei perioade. Pentru a vă bucura în linişte de perioada care urmează, vă recomandăm: Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare! ; Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei! ; În aglomeraţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră! ; Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor! ; Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele, iar dacă locuiţi la curte, manifestaţi atenţie şi la anexele gospodăreşti şi locurile unde adăpostiţi păsările şi animalele! ; Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă şi să circule cu prudenţă sporită în momentul în care trec pe lângă grupuri de pietoni. Pentru că suntem în sezonul rece, vă recomandăm să vă informaţi din timp cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Totodată, pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori apelaţi S.N.U.A.U. 112! Inspectoratul de Poliție Județean Dolj vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi!”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *