E simpatică foc, când vorbeşte, primăriţa Muscelului Câmpulung, enunţând păreri călduţe, despre orice. Mai ales, după ce s-a visat într-o noapte, cum îşi schimba ea vestimentaţia zilnic, mai ceva ca Giorgia Meloni, dacă nu era torpilată la alegerile prezidenţiale, de acum anulate. După investirea noului guvern, fără cooptarea USR în coaliţie, preşedintele USR a afirmat luni seara că „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac acelaşi lucru. Şi cetăţenii au spus prin vot că nu-i mai vor pe ei”. Şi are dreptate: dar tot prin vot cetăţenii au spus că nu vor nici partidul pe care temporar îl conduce, venit pe locul patru la recentele alegeri parlamentare. Dispreţul Elenei Lasconi, care a atins prea-plinul repudierii, e de înţeles. Deşi o pâine bună s-ar mânca cultivând tăcerea. Analizând vorbele prost aşezate în frază, de cea care ocupă un fotoliu de orchestră în parcela politică a USR, teamă îmi este că nu ştie pe unde intră Dunărea în ţară. Întrebarea este: ce termen de comparaţie folosim? În raport cu prezenţa USR într-un fost guvern, actuala configuraţie e un parfum şi nicidecum un motiv de jale patriotică. Un lider de partid care îşi exersează darul vorbirii exagerat, lăsându-şi darul gândirii pradă abstinenţei totale, poate atrage privirile la o manieră nefavorabilă. Numai că Elena Lasconi nu se dovedeşte o trestie gânditoare, iar ipostaza de bâtă, pe care o îmbrăţişează, prezintă multe riscuri. Descântată de deochi, Elena Lasconi ar putea fi invitată la un test de logică afectivă: partidul său n-a fost acceptat în coaliţia de guvernare, poate şi din cauza sa.
