Crăciun fericit şi multă lumină!

Ajunul Crăciunului. Zi de iarnă, încă fără zăpadă, cu cer opac, muced şi o febră teribilă a cumpărăturilor. O stare specială se face resimţită la tot pasul. Poate Crăciunul din zilele noastre e lipsit de mister. Şi a devenit doar o petrecere, deşi, în esenţă, sugerează un nimb de reculegere, de bucurie domestică şi de speranţă. Motivul de inefabilă bucurie şi bunătate rămâne. Obiceiurile tradiţionale par obosite, dar încă neuitate. Pomul de Crăciun, de pildă, împodobit cu multicolore globuleţe şi beteală argintie, apoi grupurile răzleţe de colindători, care îşi săvârşesc urările într-un registru utopic original, apoi smerenia şi curăţenia, toate acestea se pliază virtuţilor propovăduite la naşterea lui Isus Hristos, din dorinţa redobândirii curajului, atât de necesar la provocările fragilităţii şi singurătăţii individului. Venirii pe lume a lui Isus Hristos îi corespunde analogic venirea pe lume a creştinismului în spaţiul marelui imperiu stoic al Romei. De bună seamă, nu trăim la nivelul miturilor. Când spunem asta ne gândim la ceva simplu: Crăciunul de astăzi pare, şi chiar este, străin oricărei mitologii. Ce taină, ce mister poţi identifica la un Crăciun împărţit între urări convenţionale şi braking news, cum vedem pe la televiziunile de ştiri. Astăzi e îngăduită şi comercializarea lui Hristos, scoaterea lui la tarabă, darămite demitizarea lui Moş Crăciun, prin abuz de uz, confuz şi mofluz. Poveştile ne încurcă, pesemne sperie: cum să abandonăm lumea virtuală în dauna emoţiilor. Mai buni sau mai răi decât suntem nu putem deveni la comandă. Dar la o sărbătoare, locul agitaţiei poate fi luat de sinceritate. E drept, nici slujitorii bisericii nu par pregătiţi să reacţioneze adecvat. Nevrednicia unor preoţi e la fel de vinovată de întreaga paloare religioasă, în absenţa stilului, bunului gust şi gustului bun. Creştinismul declară, de pildă, că nu poţi funcţiona în această lume după regulile ei, ci după regulile celui care a creat-o. Dar cine mai ţine cont de aşa ceva. Lecturez dintr-o carte: „Crăciunul aduce pe pământ pace între oameni, bunăvoie” (Luca, 2,14). Aşa stând lucrurile, e foarte greu să asociezi sensul Crăciunului cu vacarmul de afară. Şi totuşi, asocierea s-a făcut, în decembrie 1989, prin cele întâmplate, de fapt o decizie misterioasă a conjuncturilor. Asociem mereu naşterea lui Isus Hristos cu naşterea României post-totalitare. Şi dacă avem nevoie de linişte şi de consens, după zece ani de teribilă compromitere a acestor deziderate, să le dăm totuşi sensul potrivit. Liniştea să nu fie amorţeală sau resemnare, iar consensul înregimentare. De fapt, liniştea deplină trebuie să ne-o ofere guvernanţii. Şi n-am vrea să fim în pilea lor, la cât de mari sunt aşteptările. Acestea fiind zise, Crăciun fericit şi multă lumină!