„Plantăm fapte bune în România”: un voluntar, un copac, o lecție

0
7

Milioane de puieți plantați, zeci de mii de voluntari implicați, mii de hectare de teren împădurit în zeci de județe. Acesta este, pe scurt, bilanțul proiectului național „Plantăm fapte bune în România”, demarat în 2011, la inițiativa și în organizarea Asociației EcoAssist. La sfârșitul de săptămână trecut, 650 de voluntari – elevi, cadre didactice, părinți – din județele Dolj, Olt și Vâlcea au readus la viață, în comuna Izvoarele, din județul Olt, un teren viran.

Sâmbătă, 450 de voluntari reprezentând mai multe unități de învățământ din județul Dolj au contribuit la activitatea desfășurată în comuna Izvoarele: școlile gimnaziale „Mircea Eliade”, „Traian”, „Mihai Eminescu”, „Sf. Dumitru”, „Sf. Gheorghe”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan”, Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu”, toate din Craiova, școlile gimnaziale Coșoveni, Coțofenii din Dos, Teasc, dar și Facultatea de Horticultură a Universității din Craiova. Mari și mici au ascultat cu atenție explicațiile specialiștilor – cum se sapă, cum se așază puieții, de ce salcâmul prinde bine în solul nostru. Apoi au trecut la treabă cu multă energie, cu veselie, cu noroi pe încălțări.

Elevi ai clasei a III-a D, Școala Gimnazială “Mircea Eliade” Craiova, coordonați de prof. Diana Asproiu.

Sub coordonarea Asociației EcoAssist, Asociației Creștini – din 2014, organizator, în județul Dolj, al proiectului – și Asociației Zâmbete Colorate, la Izvoarele au fost plantați 15.000 de puieți forestieri de salcâm, pe 2,5 ha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *