Studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, în vizită la Institutul de Cercetări Socio – Umane “C.S. Nicolăescu – Plopşor”

0
371

Studenții de la Facultatea de Drept a Universității din Craiova au fost, în ziua de 24 noiembrie 2023, în vizită la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova ”C. S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române, instituţie  care a pregătit o veritabilă lecție deschisă de istoria dreptului românesc pentru tinerii juriști craioveni.

Studenții au posibilitatea să participe la disciplina istoria dreptului la mai multe activități în afara amfiteatrului clasic, care includ vizitarea și cunoașterea unor instituții de clutură din Oltenia. ”De la începuturile istoriografiei române până în prezent au apărut un număr însemnat de lucrări care tratează evoluția dreptului pe meleagurile noastre. O întâlnire cu cercetătorii prestigioisului institut craiovean are însă o semnificație deosebită pentru studenții de la drept”, a precizat   conf. univ.dr.  Elena Danciu, coordonatoarea proiectului. ”Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, fondatorul institutului, a fost un arheolog de talie mondială, excelând în investigarea Preistoriei, un conducător sau organizator al unor sisteme de cercetare complexă, interdisciplinară, a răspândit, mai întâi, pasiune, ca apoi să formeze adevărate grupări-școală de arheologie în România” au aflat studenții craioveni de la prof. Cezar Avram. S-a amintit parteneriatul cu Baroul Dolj, în cadrul căruia cercetătorii craioveni au publicat, recent, Istoria Baroului Dolj 1948-2007, o lucrare care oferă cititorului – student, avocat, jurist, în genral, sau publicului interesat – imagini elocvente, din epoci diferite, pregătite cu acuratețe și relaism, din laboratorul doljean al profesiei de avocat. Specificitatea cercetării istorice le-a fost prezentată studenților de către c.s. III dr. Gabriel Croitoru, care a sublinitat că cercetarea juridică și cea istorică au numeroase puncte de legătură care spirjină ”aflarea adevărului”, iar metoda de interpretare istorico-teleologică a dreptului are o semnificație deosebită