De la sârba pe cont propriu, la… menuet!

Un amor tomnatic, la o atentă revedere a situaţiei, bântuie de acum, deloc prefăcut, atât în rândul liberalilor cât şi al social-democraţilor, obligaţi de belelele vieţii să coabiteze, în cadrul unui guvern condus de senatorul de Dolj, Nicolae Ciucă, desemnat prim-ministru. Convins el însuşi că are de condus o echipă guvernamentarlă, e drept hibridă, şi nu de amenajat un panou promoţional. De luat în seamă, în acest context, oricum mai liniştitor şi dătător de speranţe, ni s-a părut opinia deputatului liberal Florin Roman, unul din tenorii partidului, referitoare la bătutul palmei, pentru un acord politic, susţinut de un „gentlement’s agreement” între părţi, referitor la rotativă, la capitolul încredere reciprocă cu siguranţă urmând a se mai lucra. Corectă afirmaţie. Dacă se vor surmonta prejudecăţile de tot soiul, nu va fi greu de înţeles că atât social-democraţii cât şi liberalii îşi pun în joc toată investiţia de încredere de care se bucură momentan din partea electoratului. Privind retrospectiv pot redescoperi, împotriva convingerilor intime, semnale tonice ale unei bune conlucrări pe vremea USL. Nejustificat blamată. Puterea autentică, şi împreună liberalii şi social-democraţii chiar constituie aşa ceva, e generoasă, blândă, nobilă. Nu face paradă, nu-şi ridică statuie, dinaintea unei populaţii angoasată şi neliniştită. Cunoscători pasionaţi ai sârbei, trebuie aşadar să adore menuetul, chiar costumaţi după o modă indigestă, într-un moment în care retorica lor europeană, deloc contrafăcută, e similară. Orice altă variantă de lucru, încercată, s-a dovedit doar acomodare la isterie. Instalarea într-o nelinişte perpetuă din care putea fi valorificat doar haosul. Spasmodicul tindea să dobândească statut de normalitate. Nu lipsesc vocile de pe margine care dispreţuiesc înţelepciunea, după cum se vede: şi a premierului Nicolae Ciucă şi a liderilor celor două partide şi, inclusiv, a preşedintelui Klaus Iohannis, care a potenţat târziu această coaliţie, pe care o putea recomanda dintr-un început, învingându-şi propriile pripite evaluări. Adică, imediat după alegerile parlamentare, când soluţia reflecta pe deplin o opţiune populară. Ce soluţii ne mai puteam imagina? Alegerile anticipate desigur, deşi nici acestea nu epuizează garantat imaginaţia răului. Se narează intens, emoţional, perseverent şi surescitat la modul exuberant, cu rabat de la buna cumpănire a lucrurilor. Se discută calitatea miniştrilor desemnaţi. Pe bună dreptate. Şi poate unele dintre ele, de care avem de acum cunoştinţă, nu conving în suficientă măsură. Dar pe de altă parte nici o alegere nu e sigură. Se avansează deja scenarii, oarecum perverse, privind pe cei care pierd şi cei care câştigă din această coaliţie. După o logică elementară, cum atât social-democraţii cât şi liberalii şi udemeriştii se află în aceeaşi barcă, la o răsturnare a acesteia, toată lumea iese… udă. Mai degrabă perdanţi, la o discuţie superficială, pot fi consideraţi social-democraţii, care potrivit unui sondaj CURS, deţin momentan 38% din sufragii, un scor liniştitor în perspectiva oricărui fel de alegeri. Alta e problema: fiecare zi de întârziere în instalarea unui nou guvern, conform eurodeputatului Corina Creţu, cu vastă experienţă de fost comisar european, ne-a costat câte 20 milioane euro zilnic, prin neaccesarea la timp a fondurilor europene. E suficient. Despre senatorul de Dolj, Nicolae Ciucă, general (r.) cu patru stele, doar atât: nu e un premier care să ne preia grijile, ci unul care să le distribuie echitabil, apt să fie suportul moral al depăşirii lor. Va fi mai riguros decât predecesorii săi şi puţinele zile în care s-a mai aflat în fotoliul de prim-ministru au demonstrat acest lucru.