Punctajul cel mai bun reuşit la concursul de rezidenţiat de anul acesta în centrul universitar din Craiova a fost 9,38, la Medicină. Notele obţinute în toate cele trei domenii – medicină, medicină dentară şi farmacie – de absolvenţii facultăţilor de profil înscrişi la rezidenţiat la Craiova au fost mai mici faţă de concursul organizat în 2014.
Punctajul cel mai mare s-a înregistrat la medicină generală, unde nota maximă a fost de 938 de puncte, în timp ce punctajul minim de promovare nu a trecut de 562. Anul trecut, în acelaşi domeniu, punctajul maxim înregistrat a fost de 947 de puncte. Potrivit rezultatelor din centrul craiovean, medicina generală a fost urmată de medicina dentară, acolo unde scorul cel mai bun obţinut în domeniul medicinei dentare a fost de 827 de puncte, iar în domeniul farmaciei acesta a fost de 784 de puncte. La concursul din 2014, medicina dentară obţinuse 841 de puncte, iar farmacia 824 de puncte.
La Craiova, peste 600 de candidaţi s-au luptat pentru posturile şi locurile scoase la concurs
La UMF Craiova au fost 663 de candidaţi care au concurat pentru posturile şi locurile din domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Din aceştia, 462 au ales domeniul medicină, 162 au optat pentru medicină dentară și 39 pentru farmacie. UMF a fost şi în acest an centru de examinare pentru posturile publicate în judeţele Braşov, Dolj, Gorj şi Vâlcea şi pentru locurile publicate în centrele universitare Craiova şi Braşov.
La nivel naţional, anul acesta, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au concurat pe un număr de 3.388 locuri și posturi pentru medicină, 263 locuri şi posturi pentru medicină dentară, precum şi 152 locuri şi posturi pentru farmacie.
Din cei 5.777 tineri medici care s-au înscris la concursul de Rezidențiat anul acesta, 4.302 au optat pentru domeniul medicina, 1.066 pentru domeniul medicină dentară şi 409 pentru farmacie.
Peste o săptămână, candidaţii vor putea încheia contractele individuale de muncă
În perioada 3-15 decembrie a.c. candidații care au ales loc/post se vor prezenta pentru încheierea contractelor individuale de muncă pe durata determinată/nedeterminată. Candidații care au ales post vor merge la unitatea sanitară care a publicat postul la concurs, iar candidații care au ales loc, la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare alese.
Contractul individual de muncă se va încheia începând cu data de 1 ianuarie 2016, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv ale Deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Repartiţia pe clinici şi coordonatori de rezidenţiat se va face la nivelul direcţiilor de sănătate publică din centrele universitare alese în zilele de 15 și 16 decembrie a.c. (orele 10.00-16.00), cu excepţia centrului universitar Bucureşti pentru care această repartiţie se va face în zilele de 15, 16, 17 și 18 decembrie a.c. (orele 10.00-16.00). Programarea repartiției pe zile și specialități se va afișa la sediul direcțiilor de sănătate publică din centrele universitare alese. Repartiţia pe clinici şi coordonatori se va face pe baza unui act de identitate în termen de valabilitate (împuterniciții vor prezenta și împuternicirea notarială) și a adeverinţei eliberată de unitatea sanitară cu care s-a încheiat contract individual de muncă pe durata determinată sau nedeterminată, după caz.
Candidații care dețin un titlu de specialist și aleg loc/post au obligația ca în termen de 15 zile de la data încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată după caz, să transmită Ministerul Sănătății (str. „Cristian Popișteanu” nr. 1-3, sector 1, București) angajamentul de plată la cea de a doua specialitate.
Plata taxei se face în lei, anual, în două tranşe semestriale egale, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la începutul semestrului. Neplata taxei în condiţiile stipulate în angajamentul de plată atrage excluderea definitivă din programul de pregătire. Stagiul de pregătire va începe la data de 1 ianuarie 2016.