Câteva mii de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie din toată ţara au susţinut, ieri, concursul de rezidenţiat în cele şase centre universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. În Bănie au fost 587 de candidaţi care au concurat pentru posturile şi locurile din domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.
Din totalul de 587 de candidați înscriși la centrul universitar Craiova, 486 au fost pentru domeniul medicină, 70 pentru medicină dentară și 31 la farmacie. În acest centru concursul s-a organizat pentru locurile aferente fiecărei specialități la nivel național, precum și pentru posturile publicate pe teritoriul județelor Braşov, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.
Candidaţii au intrat în săli la ora 8.30, iar concursul a început la ora 10.00. Acesta s-a desfăşurat sub forma unui test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.
Rezidenţiat pe post pentru specialităţile deficitare
Concursul de rezidenţiat a fost amânat pentru 23 noiembrie, cu o săptămână mai târziu faţă de data stabilită iniţial, întrucât în 16 noiembrie a avut loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Specialităţile deficitare pentru care a fost organizat rezidenţiat pe post în spitale clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea din 23 noiembrie 2014 sunt anestezie şi terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, epidemiologie, farmacie clinică, hematologie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, neonatologie, oncologie medicală, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, radiologie şi imagistică medicală.
La nivel naţional, anul acesta, un număr de 5.659 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa unul dintre cele 3.909 locuri şi posturi scoase la concurs de către Ministerul Sănătăţii. Din totalul locurilor şi posturilor scoase la concurs, 3.443 au fost pentru domeniul medicină, 317 pentru domeniul medicină dentară, iar 149 pentru farmacie. Cei mai mulţi medici tineri, 4.172, s-au înscris la medicină, 1.116 la medicină dentară şi 371 la farmacie.