„Serbia va trebui să recunoască drepturile românilor din Timoc”

0
33

Parlamentarul român consideră că Serbia va trebui să recunoască drepturile românilor din Timoc privitoare îndeosebi la folosirea limbii române în şcoli şi în biserici. „Dacă nu va reuşi să intre în UE, Serbia nu va reuşi pe mâna ei din cauza comportamentului pe care îl are. În Parlamentul României, Comisia pentru românii de pretutindeni, pe care o conduceam la momentul respctiv, a dat aviz negativ Tratatului de asociere a Serbiei la UE. Şi asta în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ei şi le-am spus că nu vrem decât două lucruri, să le asigure românilor de acolo şcoală în limba română şi posibilitatea de a sluji în limba română, două chestiuni foarte simple. Nu ne-au ascultat, credeau că glumim şi au avut nişte emoţii şi vor acea în continuare. Oricât de mult ne-am dori noi ca toţi vecini noştri să intre în UE, dar ca şi ei să îşi asume nişte responsabilităţi pe care toţi partenerii din UE şi le-au asumat până acum”, a mai spus senatorul Viorel Badea.