Ieri, 23 octombrie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 15 ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.În noaptea de 28 /29 septembrie a.c., acesta este bănuit că ar fi sustras o casetă de valori din incinta unei societăți comerciale ce conținea suma de 25.940 de lei. Totodată, în noaptea de 5 / octombrie a.c., tânărul ar fi pătruns în interiorul unui autoturism parcat pe strada Zăvoiului, proprietatea unei tinere de 36 de ani, din localitate, fără a sustrage bunuri. “În cursul zilei de 13 octombrie, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Craiova, la imobilele unde locuiește tânărul de 15 ani, bănuit de comiterea faptelor, ocazie cu care a fost găsită caseta de valori sustrasă, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a fost reținut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .

















