S-a săvârşit din viaţă marea actriţă Nataşa Raab

0
575

De o frumuseţe copleşitoare şi un farmec fără egal, dotată cu un talent fascinant, marea şi îndrăgita actriţă a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Nataşa Raab-Gutul, s-a săvârşit din viaţă (15 iulie 1953 – 23 octombrie 2023). A fost un star de primă mărime, o stea strălucitoare ca actriţă de teatru şi film, fascinantă în toate rolurile încredinţate. Distinsă în 1991 la Gala Uniter cu premiul criticii pentru rolul Elenei Andreevna, din spectacolul „Unchiul Vanea”, în regia lui Mircea Cornişteanu, producţia Teatrului Naţional din Craiova, şi premiul Gopo pentru rolul din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, jovială şi expansivă, mereu într-o bună dispoziţie molipsitoare, Nataşa Raab a pus pasiune în întreaga ei carieră. Era doctor în ştiinţe umaniste – filologie, la Universitatea din Craiova, din 2004. A interpretat roluri memorabile, fiind răsplătită cu numeroase premii. Şi dragostea spectatorilor. Dumnezeu să o odihnească în pace pe marea actriţă a Naţionalului craiovean!