Ungaria: Viktor Orban acuză SUA şi UE în alegerile interne

0
737

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat sâmbătă Washingtonul şi Bruxellesul că încearcă să se interfereze în politica internă a Ungariei, de partea rivaului său Peter Marki-Zay, care a afirmat recent că actualul regim de la Budapesta a devenit nesustenabil moral, citează Reuters. Partidul Fidesz al lui Viktor Orban se va confrunta la scrutinul din aprilie anul viitor cu un front unit al opoziţiei. Şase partide ungare, incluzând social-democraţii, liberalii, fosta extremă dreptă Jobick –redefinită acum ca fiind de centru-dreapta- au decis să lase diferenţele dintre ele, pentru a se uni împotriva lui Viktor Orban. Peter Marki-Zay (49 ani) este în prezent primarul unui mic oraş. Vorbind în faţa a zeci de mii de simpatizanţi adunaţi la Budapesta pentru a marca revolta antisovietică din 1956, Viktor Orban a spus că Washingtonul şi miliardarul George Soros ajută opoziţia ungară cu bani, reţele de activişti şi mass-media. „Vom opri propaganda agresivă LGBTQ la poarta şcolii şi a sosit momentul ca Bruxellesul să înţeleagă că nici măcar comuniştii nu ne-au putut învinge”, a spus Orban cu referire la noua lege ungară împotriva promovării homosexualităţii în şcoli, act normativ care a agravat conflivtul Budapestei cu Comisia Europeană, pe tema statului de drept.