Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova, împreună cu specialişti cadrul Direcţiilor Silvice Olt, Gorj şi Argeş, au efectuat, la acest sfârşit de săptămână, mai exact în perioada 20 – 22 octombrie 2017, activităţi specifice, în zona de responsabilitate, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, având în vedere prevederile Planului de măsuri ,,SCUTUL PĂDURII 2017” – pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier.
La aceste acţiuni au participat 20 de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, 2 jandarmi şi 4 specialişti din domeniul silvic. Aceştia au legitimat peste 40 de persoane şi au verificat 21 de mijloace de transport. Oamenii legii au aplicat, în total, ca urmare a abaterilor constatate, 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.000 lei. De asemenea, cantitatea totală de material lemnos confiscată de poliţişti în cadrul acestei acţiuni este de 18,53 mc, iar valoarea totală a bunurilor confiscate este de 5.500 lei.
Astfel, sâmbătă, 21 octombrie a.c., în cadrul acestor activităţi, poliţiştii l-au depistat în zona kilometrului fluvial 647, pe raza localităţii Gura Padinii din judeţul Olt, pe Florinel Ş., în vârstă de 49 de ani, din comuna Grojdibodu, judeţul Olt, în timp ce transporta cu un ansamblu compus dintr-un tractor şi două remorci cantitatea de 15 mc lemn de foc, de esenţă tare. Fiindu-i solicitate, bărbatul nu le-a putut prezenta poliţiştilor documentele legale aferente transportului efectuat. În acest caz, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a persoanei în cauză, pentru încălcarea prevederilor Legii171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 4.500 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, fiind ulterior predat Ocolului Silvic Corabia, după cum au anunţat reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Dolj.