Amenzi şi interdicţii, după incidentele din Polivalentă, la România – Ungaria

0
338

Meciul retur al barajului de calificare la Europeanul de futsal din 2026, România – Ungaria, disputat în Sala Polivalentă din Craiova, a fost întrerupt la scurt timp după start, din pricina unor incidente în tribune. Suporterii care au susţinut în trecut echipa lui adrian mititelu au provocat scandalul, deranjaţi că pe tabelă era scris numele Ungariei de două ori, şi în dreptul gazdelor şi în cel al oaspeţilor. Forţele de ordine au intervenit şi au evacuat galeriile, la indicaţiile oficialilor UEFA. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a anunţat că şapte suporteri au fost amendaţi cu 1.500 de lei fiecare şi totodată au primit interdicţie pe arenele sportive timp de un an.

Comunicatul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova:

„În contextul desfășurării meciului de futsal dintre reprezentativele României și Ungariei, disputat la Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova face următoarele precizări:

În jurul orei 19:45, pe fondul unor animozități între două grupuri de suporteri români, o parte a galeriei a pătruns pe suprafața de joc, intenționând să adopte un comportament violent față de celălalt grup. Intervenția promptă a jandarmilor a permis dispersarea și relocarea persoanelor implicate în sectoarele inițiale, fără a fi necesară folosirea materialelor din dotare. Totodată, 7 persoane au fost extrase din rândul suporterilor pentru prevenirea escaladării conflictului.

Menționăm faptul că aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, fiecare primind amendă în valoare de 1.500 lei și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive pentru o perioadă de un an.

Menționăm faptul că persoanele implicate au fost nemulțumite de un mesaj afișat pe ecranele din arena sportivă, motiv pentru care au acționat impulsiv. Odată cu extragerea acestora, facțiunea din care făceau parte a decis să părăsească voluntar arena sportivă.

Pe parcursul incidentului, cele două grupuri și-au adresat injurii, inclusiv la adresa echipei Ungariei, fiind folosite materiale pirotehnice în interiorul sălii (o petardă).

Ca urmare a solicitării observatorului UEFA de evacuare a suporterilor, jandarmii au purtat un dialog permanent cu liderii celor două facțiuni, reușind să obțină evacuarea acestora fără utilizarea forței. În scurt timp, grupurile de suporteri au părăsit sala din proprie inițiativă, fiind permanent supravegheate de forțele de ordine.

Partida a fost reluată la ora 20:17, iar ulterior, suporterii au defluit din proximitatea sălii, însoțiți de jandarmi. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova reamintește că manifestările violente și folosirea materialelor pirotehnice la competițiile sportive sunt interzise de lege și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz. În baza imaginilor puse la dispoziție de organizator, toate persoanele implicate în aceste evenimente vor fi identificate, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”