În perioada 30 septembrie-18 octombrie, Inspectoratele Şcolare vor transmite la ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar ) lista unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, inclusiv a creșelor de stat cu personalitate juridică, potrivit Ordinului nr. 6.665 din 17 septembrie 2024 al ministrului Educaţiei, publicat în Monitorul Oficial, după cum precizează Edupedu.ro.
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește (art. 248 alin. (23)) că „în termen de trei ani școlari de la data intrării în vigoare a prezentei legi, creșele de stat cu personalitate juridică se reorganizează și se arondează unităților de învățământ cu personalitate juridică, ce au nivel preșcolar cu program prelungit, sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar. Prin excepție, creșele cu minimum 120 de antepreșcolari se pot reorganiza ca unități de învățământ cu personalitate juridică.” Legea 198/2023 a intrat în vigoare pe 03 septembrie 2023. Lista va fi însoțită de o notă de fundamentare privind motivele care stau la baza procesului de reorganizare propus.
Calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2025—2026
1. Transmiterea de către inspectoratele școlare la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, și spre informare Ministerului Educației a listei unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, inclusiv a creșelor de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor art. 248 alin. (23) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2025—2026, însoțită de o notă de fundamentare privind motivele care stau la baza procesului de reorganizare propus
Perioada: 30 septembrie-18 octombrie 2024
2. Transmiterea la Ministerul Educației:
a) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar particular/confesional, pentru anul școlar 2025—2026, de către persoanele juridice de drept privat fondatoare ale unităților de învățământ preuniversitar particular, respectiv de către conducerea cultului recunoscut oficial de stat care a participat la înființarea unităților de învățământ preuniversitar confesional, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu;
b) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2025—2026, de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Justiției, după caz;
c) a listei cu situațiile divergente intervenite între inspectoratele școlare și autoritățile administrației publice locale privind propunerile de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, pentru anul școlar 2025—2026, însoțită de un raport detaliat care să cuprindă motivele care au condus la acestea, punctul de vedere al inspectoratelor școlare și cel al autorităților administrației publice locale în cauză, precum și a propunerilor de reorganizare a unor unități de educație extrașcolară, dacă este cazul.
Perioada/data: 30 septembrie-18 octombrie 2024
3. Verificarea și transmiterea de către Ministerul Educației la ARACIP a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar particular/confesional, unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2025—2026, în vederea demarării de către ARACIP a procesului de evaluare.
Perioada/data: 21-25 octombrie 2024
4. Transmiterea de către Ministerul Educației:
a) la ARACIP a listei unităților de învățământ care fac obiectul reorganizării, pentru anul școlar 2025—2026, ca urmare a procesului de analiză a situațiilor divergente comunicate de către inspectoratele școlare, în vederea demarării de către ARACIP a procesului de evaluare;
b) inspectoratelor școlare a listei unităților de învățământ pentru care, în urma analizării situațiilor divergente, s-a stabilit reorganizarea acestora, comunicată ARACIP în vederea demarării procesului de evaluare, precum și a listei unităților de învățământ pentru care s-a stabilit că nu este necesar un astfel de demers
Perioada/data: 30 octombrie-1 noiembrie 2024
5. Activități desfășurate de către ARACIP în vederea realizării procesului de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar/unități de educație extrașcolară, respectiv emiterea ordinelor ministrului educației de reorganizare
Perioada/data: 21 octombrie 2024-21 februarie 2025
6. Transmiterea de către inspectoratele școlare la ARACIP a listei unităților de învățământ propuse pentru reorganizare, pentru anul școlar 2026—2027
Perioada/data: 18-29 august 2025