Dana Spinant, purtător de cuvânt adjunct al Executivului european

0
454

Președintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a desemnat-o pe Dana Spinant în funcția de purtător de cuvânt adjunct al Executivului european.

Dana Spinant ocupă în prezent funcţia de director responsabil pentru buget, comunicare şi afaceri generale în cadrul Direcţiei generale pentru politică regională şi urbană. Ea a ocupat anterior funcţia de şef de unitate pe problematica migraţiei neregulamentare (2015-2017) şi a politicii referitoare la droguri (2010-2014). Înainte de a se alătura Comisiei Europene, Dana Spinant a lucrat timp de 15 ani în domeniul jurnalismului, inclusiv ca redactor-şef şi redactor-şef adjunct pentru European Voice (2002-2009), redactor-şef adjunct la EUobserver.com (2001-2002), precum şi în calitate de redactor-şef şi corespondent la Bruxelles pentru diverse canale de televiziune româneşti.