DNA: test de compunere „literară”

0
110

Nimic nu mi se pare mai periclitant într-un stat de drept decât depăşirea limitelor normalităţii în actul de aplicare a legislaţiei în litera şi în spiritul prevederilor acesteia. Pentru cine poate nu ştie, ori ignoră, reamintesc că hermeneutica, adică interpretarea de texte de care se face mult caz în ultimele decenii în critica literară şi în filozofie, a apărut şi s-a dezvoltat în cadrul ştiinţelor juridice. Dar cine, din această breaslă cândva ţintă a unor persoane cu trainică chemare vocaţională penetrară astăzi de armate de semidocţi pentru care cultura, dacă nu le perturbă stabilitatea psihică, nici nu depăşeşte şarmul unui licenţios talk-show, îşi mai pierde vremea cu astfel de detalii. În cel mai prost caz, ca în parabola personajului lui Molière care „vorbea în proză” fără s-o ştie, apar, din când în când, jurişti, ajunşi prin cine ştie ce concurs de împrejurări în posturi decizionale, transformând actul juridic în nişte teste cu substrat „hermeneutic”.

Un exemplu cât se poate de ilustrativ l-au oferit în aceste zile procurorii DNA în textul apelului depus la ICCJ în ceea ce se cheamă „Dosarul Referendumului” şi care îl are ca învinuit pe liderul pesedist Liviu Dragnea. Aruncat în spaţiu public cu aceeaşi tristă vocaţie a scandalului şi sub semnul seducţiei răului de-acum generalizate, n-am reţinut de nicăieri nici măcar o minimă tentativă de a semnala opţiunea „literaturizantă” a textului motivării. Citit cu ceva mai multă atenţie, el dă impresia unei compuneri, cum se spunea, la liberă alegere, în care, abandonată sobrietatea şi directeţea unui discurs juridic, ni se oferă o probă de îndemânare stilistică menită parcă să compenseze inadecvarea naturii învinuirii la litera legislaţiei.

Sub titlul preluat din motivare „Pedeapsa pentru Liviu Dragnea, în dosarul Referendumului, simbolică şi greşit individualizată” şi sub genericul „Scurte consideraţii cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului Dragnea Nicolae Liviu”, iată ce se poate citi:

„Demersurile inculpatului Liviu Dragnea demonstrează că vocaţia şi pasiunea sa, ca persoană cu poziţie de autoritate şi influenţă, a fost de a impune alegătorilor să voteze (…). Libertatea de alegere pe care o au cetăţenii şi dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Liviu Dragnea ca un moft al acestora şi nu ca un imn (sic!) al demnităţii umane şi libertăţii de opţiune (…) Inculpatul Dragnea a acţionat şi s-a manifestat ca şi cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de spectacole de clovni, baloane şi zâne sau chiar cu forţa…” etc., etc. (sbl.ns.).

Nefiind din branşă, nu evaluez soliditatea argumentelor procurorilor DNA, însă, chiar şi pentru un neofit în materie, fondul acuzelor formulate astfel exhibă cât se poate de frapant tentativa de forţare a literei şi spiritului legii. Încă o dată, nu trebuie să ai cunoştinţe juridice pentru ca, fără a te pronunţa asupra aspectului cazuistic al speţei, să nu-ţi sară în ochi încercarea de amalgamare „stilistică” a textului, într-o operaţie de „metonimie” aproximativă (presupunând că autorii vor fi frecventat lecţiile de compunere din prima clasă post-gimnazială).

Fiindcă, trecând din registrul acesta „literar” în cel al unui act juridic tale quale, motivaţiile acestui recurs s-ar rezuma la acuza că, de pe poziţia de lider politic, inculpatul şi-ar fi folosit influenţa şi poziţia să determine nişte cetăţeni să-şi exercite votul.. Nu reiese nici faptul că ar fi încercat să direcţioneze opţiunea votului, ci doar că scopul ar fi fost acela „să determine validarea referendumului…”.

De câtă judecată ar fi nevoie ca să realizezi doza de făcătură a acestui demers? Un partid, ca şi orice lider politic, nu doar că e îndreptăţit, dar chiar legitimat de actul politic prin esenţa lui, să mobilizeze cetăţenii, alegători în speţa de faţă, la o acţiune cu un scop care nu exclude, ci chiar presupune, succesul. Faptul că se depăşesc, în varii doze, limitele strict legale este – şi o ştie toată lumea – o eventualitate care angajează o plajă imensă de nuanţe: se întâmplă peste tot în lume, fiindcă în numele persuasiunii, avizul machiavellian „scopul scuză mijloacele” e deja o axiomă irecuzabilă.

Pe de altă parte, rămânând în cheia „hermeneutică” de lectură a textului de faţă, întrebarea ce pedeapsă ar merita Traian Băsescu care, de pe celălalt front al disputei, invita cetăţenii, la fel de „subiectiv” şi „arogant”, dacă nu chiar mai mult, decât Liviu Dragnea,  la boicotul referendumului devine pur retorică.

În concluzie, textul, procurorilor DNA, în forma în care a fost făcut public, nu depăşeşte nivelul unui exerciţiu stilistic: un test de compunere „literară” numai bun pentru viitoare analize la vreun seminar universitar de specialitate.