Fără înfrângere în primele cinci etape şi fără gol primit, performanţă echivalentă cu ocuparea poziţiei secunde a ierarhiei, fosta Gaz Metan CFR Craiova, actuala Gaz Metan Severin, va încerca mâine să treacă cu bine şi peste cel de-al şaselea hop. Nu îi va fi însă deloc uşor, având ca adversar poate principala favorită la promovare, de asemenea neînvinsa FC Timişoara. Asta deoarece trupa bănăţeană nu este nimeni alta decât vicecampioana României, postură din care a retrogradat în vară ca urmare a neprimirii licenţei. Totuşi, spre deosebire de sezonul trecut, gruparea patronată de Marian Iancu, cum era şi normal, a pierdut o serie de jucători, printre principalii piloni mai regăsindu-se doar Scutaru, Goga, Axente, Curtean sau canadianul Ricketts.
Lăsând însă deoparte aceste detalii, meciul se anunţă extrem de interesant şi prin prisma faptului că cele două combatante de mâine au mers braţ la braţ la mijlocul acestei săptămâni în optimile de finală ale Cupei României, timişorenii eliminând pe Ceahlăul (2-0), iar “găzarii” lui Cosmin Bodea (foto) pe CS Mioveni (2-2, 4-1 la lovituri de departajare).
Programul celorlate partide: Gloria Bistriţa – Unirea Alba Iulia, FC Olt – UT Arad, ALRO Slatina – FC Maramureş, Arieşul Turda – Mureşul Deva, Juventus Bucureşti – FC Argeş, CSM Râmnicu Vâlcea – Chindia Târgovişte (toate sâmbătă), FC Bihor – Luceafărul Oradea (luni).
Clasament: 1. Bistriţa (11p), 2. Gaz Metan (11p), 3. Timişoara (11p), 4. FC Argeş (10p), 5. Alba Iulia (8p), 6. Uta (8p), 7. Chindia (8p), 8. Juventus (7p), 9. Luceafărul (7p), 10. FC Bihor (6p), 11. Mureşul (6p), 12. FC Maramureş (4p), 13. FC Olt (4p), 14. ALRO (3p), 15. Vâlcea (3p), 16. Arieşul (2p).
„Găzarii” i-au dat în judecată pe şefii AJF Dolj
Conform Liga 2.ro, Clubul Gaz Metan Severin i-a acţionat în instanţele sportive pe Nicu Neagoe (foto) şi Sorin Pătraşcu pentru încălcări ale regulamentului. Conducătorii AJF Dolj vor trebui să se prezinte miercuri, 28 septembrie, la Comisia de Disciplină a FRF pentru că nu au eliberat clubului severinean fişele a trei grupe de juniori şi pentru că nu au trimis centrului de copii şi juniori al clubului cele 25 de mingi repartizate de Federaţia Română de Fotbal.
Oficialii severineni au mai luat două decizii care vizează grupele de juniori. Conform comunicatului specificat pe noul site oficial al clubului, antrenorul Toma Dorel a fost eliberat din funcţie pentru ilegalităţi, iar antrenorul Dragoş Bon îşi încetează activitatea în cadrul centrului de juniori pentru abateri disciplinare.
În campionatul juniorilor republicani, Gaz Metan Severin are lotul format din copiii doljeni care anul trecut jucau pentru Gaz Metan CFR Craiova.