S-a ridicat cortina la „Teatrul cel mai mic”

0
379

„Teatrul cel mai mic” a fost inaugurat ieri, 23 septembrie a.c., printr-un spectacol care i-a purtat pe cei mici în lumea îndrăgitelor poveşti „Fata moşului şi fata babei” şi „Cenuşăreasa”. Sala în care de-acum înainte vor fi susţinute piese de teatru pentru pitici a fost amenajată în cadrul proiectului „Teatrulescu JUNIOR” al Asociaţiei „I.S. Drăgulescu”.

Localul  din strada „C. D. Fortunescu” nr. 18, cu o capacitate de 60 de locuri, a primit, ieri, vizita copiilor de la Grădiniţa nr. 33 şi Grădiniţa „Madona Dudu”. Micii spectatori au devenit în scurt timp şi actori, în cadrul spectacolului intitulat „Ciuf şi Ciuf şi Rada şi Stanca în lumea basmului”, avându-i ca protagonişti pe Anca Ţecu, Daniela Grujdin, Laurenţiu Tudor şi Laurenţiu Stratan, regia şi scenariul fiind semnate de Vlad Drăgulescu.

«Am ridicat cortina la „Teatrul cel mai mic” al Companiei „Teatrulescu Junior”. Spectacolele de miercuri, joi şi vineri sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi unităţile de învăţământ. În fiecare sâmbătă organizăm spectacole la liber, pentru cei ce vor să vină. Tot sâmbăta, copiii vor avea parte şi de picturi pe faţă şi modelaj de baloane», a declarat Vlad Drăgulescu, directorul Companiei „Teatrulescu”.

Acesta a anunţat faptul că echipa de la „Teatrulescu Junior” pregăteşte şi alte proiecte care să-i aducă pe cei mici mai aproape de fenomenul teatral. „Nu facem un teatru convenţional pentru copii, ci unul interactiv, în care să-i familiarizăm cu acest gen de activităţi. Împreună cu ei, vom da naştere unor piese de teatru cu totul noi”, a mai spus Vlad Drăgulescu.