Cei de la Pandurii vor să rămână în continuare pe podiumul Ligii 1, dar pentru asta trebuie să câştige meciul de luni, cu Astra. Antrenorul Petre Grigoraş prevede însă că vor avea o confruntare infernală împotriva formaţiei lui Marius Şumudică.
„Avem o partidă grea, fiindcă întâlnim o formaţie greu de învins. Au jucători buni, nu au mai pierdut de 4-5 etape, dar noi vrem victoria. Mă uit cu drag la clasament şi mi-aş dori să fac acelaşi lucru la finalul campionatului, dar e prea devreme să facem un bilanţ. Au trecut şapte etape şi finalul e departe. După tur vedem unde suntem, ce am făcut bine şi ce rău. Vreau să avem continuitate şi constanţă în joc”, a comentat tehncianul.
Elevii lui Grigoraş vor să rămână cu picioarele pe pământ. „Va fi mai greu cu Astra decât cu Steaua. Este frumos să ne uităm la clasament, dar sunt şi obligaţii. Trebuie să rămânem sus şi trebuie să facem totul să ne păstrăm poziţia din clasament”, a spus atacantul sloven Jaka Stromajer (foto). “Atitudinea din teren şi jocul nostru bun ne dau dreptate să fim acolo în clasament. Va fi un meci greu cu Astra, pentru că şi ei vin după rezultate foarte bune”, şi-a expus punctul de vedere şi Chiricheş.
Pentru partida de luni, Pandurii îl vor avea pe bancă pe Grigoraş, care a primit doar avertisment de la Comisia de Disciplină pentru eliminarea de la meciul cu Steaua. Tehncianul a stat degeaba în tribună la partida din Cupa României, cu Vişina Nouă, pentru că nu era suspendat.