Ştiinţa, din succes în succes

0
589

O echipă schimbată aproape total, precum a Ştiinţei, în vara aceasta, indiferent de investiţii, nu are, în mod normal, parcursul pe care l-a avut Universitatea în acest început de sezon. Lideră neînvinsă în campionat, şi ar fi avut maximum de puncte după 7 etape, dacă nu era acel blackout pe final la Arad, cu două tururi trecute şi victorie în turul play-off-ului din Conference League, Craiova nu merită decât stadion plin acasă meci de meci şi mii de oameni alături şi în deplasare. Cu nişte jucători abia veniţi, care au valoare, sau cel puţin potenţial, care încearcă să se acomodeze cât mai rapid şi să dea totul pentru obiectivele imediate sau pe termen lung, cu un antrenor implicat total, care impune acestei echipe noi o mentalitate de campioană, după chipul şi asemănarea lui ca jucător, deşi foloseşte o dată la trei zile o altă formulă şi jonglează şi cu sistemul de joc, Universitatea Craiova parcurge o perioadă nesperată, care merită povestită, trăită, savurată, sub nicio formă criticată.

Finalul meciului cu Petrolul, în loc să aducă exclusiv bucurie, optimism, celebrare laolaltă a victoriei şi a parcursului excelent de până acum, a fost umbrit de două momente. În primul rând, accidentarea lui Baiaram. Cel mai bun jucător al Ştiinţei din acest început de campionat poate lipsi în cel mai important meci al sezonului şi poate chiar pe termen lung. A fost un alt ghinion pentru Fane, decarul Ştiinţei a cărui intrare şi-a pus amprenta inclusiv pe victoria cu Petrolul. A declanşat faza primului gol şi l-a marcat pe al doilea, în jumătatea de oră pe care a avut-o la dispoziţie. Poate că trebuia să renunţe la acea minge, la 2-0 şi la câteva minute rămase din joc, deşi mentalitatea impregnată de Mirel Rădoi acestei echipe nu permite relaxare şi tratare superficială, indiferent de scor şi de moment de joc. Doar cu astfel de psihologie, de abordare se poate face performanţă.

În al doilea rând, este inexplicabilă, absurdă, penibilă reacţia unor suporteri, de a înjura sau de a huidui propriii jucători în această perioadă. Nu sunt fotbalişti care au trădat, care nu aleargă, care sfidează publicul, ci sunt unii care învaţă ce înseamnă Craiova şi încearcă să-i ofere performanţe demne de brandul clubului, de pretenţiile fanilor şi de renumele acestui oraş şi al acestei regiuni, care îşi trăieşte săptămânile şi în funcţie de rezultatele Ştiinţei.

Să sperăm că reacţia lui Mirel Rădoi şi a unor jucători de la final de joc vine doar pe fondul presiunii şi oboselii acumulate în această perioadă teribilă, fiindcă ei trebuie să ştie că majoritatea fanilor îi judecă just şi apreciază eforturile şi reuşitele. Liderul vestiarului nu trebuie să fie afectat şi influenţat de astfel de momente izolate. Poate că reacţia sa a fost doar o strategie de a-şi motiva suplimentar jucătorii înaintea meciului crucial de joi, să evite orice formă de relaxare sau de automulţumire după acest parcurs fantastic.

Deşi schimbă aproape total echipa de la un meci la altul, în funcţie de competiţie, şi a început să varieze şi aşezarea, în funcţie de adversar, Ştiinţa câştigă pe bandă rulandă, are atitudine, conduce jocul şi campionatul şi trebuie să menţină ritmul şi chiar să-l amplifice. Iar în momentele dificile, fanii trebuie să preia presiunea. Cu Petrolul, echipa a avut răbdare, împotriva unui adversar care practică antijoc, se apără supranumeric şi încearcă să speculeze fazele fixe. Desprinderea a venit pe final, dar victoria a fost absolut meritată, în afara oricărui dubiu. Doar amărăciunea de pe final a stricat cumva momentul, dar sperăm să se transforme într- un resort suplimentar pentru cei care vor intra joi pe teren.

Indiferent de rezultatul partidei de joi, cu Istanbul Başakşehir, această echipă nu merită altceva decât aplauze şi încurajări. Cine nu este dispus să le ofere, nu are ce căuta la stadion, poate refula în altă parte. Sezonul are deja iz de fiesta şi fanii sunt primii care trebuie să ţină aprinsă flama performanţei. Ştiinţa are nevoie de 30.000 de oameni care să aibă răbdare, să sufere alături de echipă, să se implice precum cei din teren, să creeze o atmosferă ca pe vremuri, fiindcă este vorba de un meci istoric.

UNIVERSITATEA CRAIOVA – PETROLUL 2-0

Au marcat: Creţu 75, Baiaram 80.

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Lung Jr. 6 – M. Rădulescu 6 (D. Barbu 68) 5, Mogoş 6,  Stefanovic 6, Fl. Ştefan 6 – Al. Creţu 7, Mekvabishvili 8, Cicâldău 6 (Carlos Mora 61) 6 – Houri 5 (Screciu 82), Nsimba 5 (Al Hamlawi 68) 5, Băsceanu 5 (Baiaram 61) 8. ANTRENOR: Mirel Rădoi

PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Jyry (Chică-Roşă 79), Mateiu (Doukansy 79), D. Paraschiv (Boţogan 46) – V. Gheorghe (Hanca 46), Doumtsios (Baiano 63), Grozav. ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Florin Andrei 6.