Axele strategice de acţiune ale Guvernului României în contextul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost aprobate în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului Interministerial pentru Brexit, desfăşurată ieri la Palatul Victoria, prezidată de viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu.
Ion-Marcel Ciolacu a relevat interesul României ca acest proces să fie gestionat de o manieră corectă şi transparentă, în conformitate cu prevederile Tratatelor Uniunii Europene, şi să asigure protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor europeni şi români care locuiesc şi lucrează pe teritoriul Marii Britanii. România va urmări cu pragmatism şi principialitate obiectivele europene în procesul de negociere.
„Documentul prezintă o serie de modalităţi prin care ţara noastră şi Uniunea Europeană pot transforma această provocare într-o oportunitate. Doresc să generăm şi să menţinem un proces de informare şi dialog deschis şi susţinut cu comunitatea românească din Marea Britanie. Trebuie să arătăm cetăţenilor români că beneficiază de tot sprijinul nostru, că statul român acţionează în vederea protejării şi garantării drepturilor acestora“, a subliniat vicepremierul.
La reuniune au mai participat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Sănătăţii, Florian-Dorel Bodog, ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius-Alexandru Dunca, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, precum şi reprezentanţi la nivel de secretar de stat din cadrul Ministerului Cercetării şi Inovării, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerului Turismului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Mediului, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei.
Elemente de context
În iunie 2016, un referendum popular organizat în Marea Britanie a decis ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană. În urma acestui rezultat, Guvernul britanic a declanşat, la 29 martie 2017, procedurile de retragere din Uniunea Europeană, conform art. 50 din Tratatul Uniunii Europene.
Negocierile pentru stabilirea termenilor de retragere a Marii Britanii pot dura maximum doi ani, urmând ca la 30 martie 2019, pe perioada deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE, Marea Britanie să piardă statutul de membru UE. În practică, este posibil ca această perioadă să fie urmată de un interval tranzitoriu care să permită clarificarea unor aspecte rămase pendinte în cadrul negocierilor. În primă fază, obiectivul negociatorilor îl constituie agrearea unei retrageri ordonate. Această primă etapă a negocierilor are loc în patru runde, urmate de o decizie politică la Consiliul din luna octombrie 2017. Ulterior, într-o a doua etapă a negocierilor, este vizată definirea viitoarei relaţii dintre UE şi Marea Britanie.
Consiliul Interministerial pentru Brexit este un organism guvernamental care adoptă liniile politice pentru definirea poziţiilor României în negocierile dintre UE27 şi Marea Britanie. Consiliul este condus de Prim-ministrul României şi coordonat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene.