„Ziua Internautului”, o aplicaţie pentru dispozitive mobile

0
380

mobilEuroparlamentarul Victor Negrescu a lansat de „Ziua Internautului” (25 de ani de la deschiderea Internetului – World Wide Web) o aplicaţie pentru dispozitive mobile dedicată celor care vor să se implice mai mult în viaţa comunităţii europene. Pe lângă facilităţile de informare, utilizatorii îşi pot exprima direct opiniile despre dezbaterile aflate în actualitatea europeană şi îşi pot programa audienţe cu europarlamentarul la birourile din teritoriu. Aplicaţia a fost construită având în vedere în primul rând tinerii şi interesele acestora cu privire la activităţile din Parlamentul European. Este un instrument de comunicare foarte util pentru cei care vor să se implice în viaţa comunităţii europene.

 Astfel, am introdus un mecanismul de consultare directă a utilizatorilor, prin intermediul unor întrebări puse periodic sub formă de sondaj, dar şi printr-un formular de sugestii pe orice temă de interes european”, a afirmat Victor Negrescu. Soft-ul este destinat telefoanelor mobile şi oferă posibilitatea utilizatorilor să-şi expună direct opinia despre dezbaterile aflate în actualitatea europeană, să se implice în procesul decizional, să obţină informaţii despre fondurile şi granturile europene şi să se înscrie în audienţă la birourile din teritoriu.