Merkel: Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că poate prospera şi fără Marea Britanie

0
321

merkelCancelarul german Angela Merkel susţine că Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că poate prospera şi fără Marea Britanie, în condiţiile în care liderul Germaniei, împreună cu liderii Franţei şi Italiei, au căutat o nouă cale pentru Europa. “Respectăm decizia Marii Britanii, dar în mod natural vrem să fim clari că celelalte 27 de state membre lucrează pentru o Europă prosperă şi sigură”, a spus Merkel, care era alături de preşedintele francez Francois Hollande şi de premierul italian Matteo Renzi, la bordul unui portavion italian. “Avem nevoie de rezultate”, a spus ea. Liderii celor mai mari trei economii din zona euro s-au întâlnit pe portavionul Giuseppe Garibaldi luni, în condiţiile în care îngrijorările legate de viitorul Uniunii Europene încep să se adune. Chiar şi înainte de Brexitul din iunie, uniunea era inundată de agitaţie, de criza migranţilor şi de ridicarea ideologiilor populiste anti-UE. “Mulţi credeau că Europa a fost terminat[ după Brexit, dar nu este cazul”, a spus Renzi la conferinţa de presă. “Noi credem că Europa poate fi o soluţie la problemă, în timp ce populiştii cred că Europa este cauza tuturor problemelor”, a adăugat el. La rândul său, Francois Hollande a pledat pentru intensificarea cooperării în materie de apărare. “Europa trebuie să se apere mai bine; trebuie să protejăm mai bine frontierele europene şi să intensificăm schimbul de informaţii. Sunt necesare mai multe măsuri comune şi mai multe resurse în domeniul apărării”, a declarat Hollande. Reuniunea informală la care au participat preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul Italiei, Matteo Renzi, şi cancelarul german, Angela Merkel, s-a desfăşurat pe Insula italiană Ventotene, situată în Marea Tireniană. “Este vorba de o reuniune pentru pregătirea agendei europene, în special a summitului pe tema viitorului Europei programat pe 16 septembrie la Bratislava”, a comunicat Palatul Elysee. Pe agenda reuniunii din Italia au figurat următoarele teme: contribuţiile comune pentru siguranţa europeană post-Brexit, apărarea Uniunii Europene, combaterea terorismului, criza imigranţilor şi relansarea investiţiilor.