În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia” al județului Dolj au desfășurat un număr total de 41 de intervenții. Acestea au vizat stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Numărul incendiilor s-a păstrat constant, dar suprafaţa arsă, vegetaţie, uscată, mirişti, lăstăriş a fost sensibil scăzută faţă de zilele trecute – în jur de 30 ha.
Intervenții SMURD
Paramedicii din cadrul subunităților operative au fost solicitați în 40 de cazuri, acordând primul ajutor calificat și asigurând transportul la unități spitalicești pentru persoane aflate în stare critică sau cu afecțiuni medicale severe.
Intervenții pentru stingerea incendiilor
În aceeași perioadă, echipajele de pompieri, alaturi de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (S.V.S.U) au intervenit pentru stingerea a 11 incendii, cele mai multe dintre acestea fiind incendii de vegetație uscată, miriști, lăstăriș, gunoi menajer și culturi agricole. Localitățile afectate au fost: Fărcaș, Valea Stanciului, Drănic, Calopăr, Breasta, Foișor și Sadova . “Suprafața totală afectată de incendii este estimată la peste 30 ha, vegetație uscată, miriște și lăstăriș, la 10 tone plante furajere, 10 tone lemne, două anexe gospodărești. Cauza probabilă a incendiilor: folosirea focului deschis în spații deschise”, a precizat Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj ..
Cele mai semnificative intervenții
În data de 23.07.2025, Secția de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă, în comuna Șimnicu de Sus. La sosirea forțelor la locul intervenției incendiul se manifesta la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 30 mp, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric. În data de 23.07.2025, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la cablurile unui stâlp electric, în mun. Craiova, str. “Anul 1848”. La sosirea forțelor la locul intervenției incendiul se manifesta la cablurile cu învelișul din plastic, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (cablu electric defect sau neizolat). În data de 24.07.2025, Secția de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la unitatea exterioară a unui aer condiționat al unei farmacii din municipiul Craiova, Bulevardul “Oltenia”, nr. 67. La sosirea forțelor la locul intervenției incendiul se manifesta la masele plastice din componența unități exterioare, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic. “Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență maximă în utilizarea focului deschis, să evite arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale în condiții de vânt și temperaturi ridicate și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 în cazul observării unui incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj rămâne mobilizat și pregătit să intervină în sprijinul comunității, pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului înconjurător. Împreună protejăm mediul înconjurător și comunitățile noastre!. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro”, a completat Tania Vîlceanu.