Astăzi, se sărbătoreşte Ziua Poliţiei de Frontieră. Cu prilejul unor manifestări desfăşurate ieri, au fost acordate mai multe distincţii unor poliţişti cu merite deosebite în activitatea desfăşurată. Astfel, printre cei premiaţi se află şi agentul de poliţie Iulian-Eusebiu Macarie, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat, pentru profesionalism şi merite deosebite în îndeplinirea misiunilor de serviciu. Proaspăt absolvent al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu Oradea în anul 2018, agentul a acordat o importanţă şi o seriozitate deosebite activităţii profesionale, fapt demonstrat prin cazul înregistrat în luna mai a acestui an, atunci când a descoperit, ascunsă în cabina unui camion, cantitatea de 50 kg heroină, evaluată la aproximativ 1,5 milioane euro. La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti “de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţie, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene. În cei 156 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.