Legănându-ne în iluzii deşarte

0
904

Am crezut în zadar, mai degrabă ne-am auto-sugestionat, că vom scăpa cât de curând de pandemia de Covid-19, îngăduindu-ne relaxării nerecomandate, dar după toate semnalele lucrurile nu evoluează deloc liniştitor. Nici chiar în Dolj, prin cele 38 de noi cazuri raportate astăzi. Chiar dacă Raed Arafat ne-a asigurat, joi seara, într-un interviu la un post de televiziune, că măsurile ce se pot lua, actualmente, când ne aflăm în stare de alertă prelungită, sunt suficiente pentru combaterea epidemiei şi nu s-a pus problema revenirii la starea de urgenţă, deşi se fac multe speculaţii, cele 1.119 cazuri în ultimele 24 de ore pun pe gânduri. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a arătat îngrozit de scenariul, în care testând un număr de cazuri, de la o zi la alta, sistemul medical va fi sufocat şi în special terapia intensivă care asigură suportul ventilator. „Pragul roşu”, în opinia lui Nelu Tătaru, înseamnă să avem 2.000 de cazuri la terapie intensivă, ceea ce nu e previzibil în acest moment. Oricum îngrijorarea nu slăbeşte. Nu numai la noi. Ca să nu credem că suntem „ciuma Europei”. Iată doar câteva referiri sintetizate. Premierul belgian, Sophie Wilmes, a anunţat joi 23 iulie o ranforsare a măsurilor sanitare, începând de sâmbătă, în faţa creşterii numărului de cazuri de coronavirus, prin instituirea purtării obligatorii a măştii în toate împrejurările: pieţe, magazine, hoteluri, restaurante, cafenele. Masca era deja obligatorie de la 11 iulie, în transportul în comun, magazine, cinematografe, lăcaşe de cult, muzee, biblioteci. Zonele frecventate, unde măsura este obligatorie, sunt definite de autorităţile locale. În Belgia numărul noilor infecţii a crescut cu 91%, în perioada 13-19 iulie, în medie 193 de cazuri diagnosticate pe zi, faţă de 101% în săptămânile precedente. Belgia este una din ţările cu cel mai ridicat număr de morţi din cauza Covid-19, raportat la populaţia sa, mai exact 85 de decese la 100.000 locuitori. Chiar –aflată sub control- creşterea este recunoscută. Peste 1.000 de noi cazuri de coronavirus şi 10 focare noi s-au înregistrat în Franţa în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor testate pozitiv cu Covid-19 cunoaşte o tendinţă continuă de creştere în ultimele trei săptămâni consecutive, a aunţat Direcţia Generală a Sănătăţii (DGS). De la începutul epidemiei, 19.666 persoane au decedat în spitale şi 10.516 în stabilimente sociale şi medico-sanitare. În total, 5.957 de persoane sunt spitalizate de Covid-19 din care 436 la reanimare. De la 20 iulie purtatul măştii a devenit obligatoriu în spaţiile închise, nerespectarea regulii putând fi sancţionată cu amendă de 135 de euro. Potrivit profesorului Jean Francois Delfraisy, preşedintele Consiliului Ştiinţific, respectarea măsurii de distanţare fizică este obligatorie, fiindcă virusul continuă să circule în această vară. În Spania, dar în particular în Catalonia, reuniunile mai mari de 10 persoane sunt interzise iar capacitatea de primire a barurilor şi restaurantelor este limitată la 50%. În Anglia purtarea măştii este obligatorie din 24 iulie în toate magazinele. Să mai adăugăm şi faptul că în SUA preşedintele american Donald Trump a anulat marea Convenţie republicană, programată la Jacksonville în Florida, unul din focarele epidemiei, luna viitoare. Pandemia de coronavirus a depăşit bara simbolică de 4 milioane de contaminări, astăzi 24 iulie. Ieri, potrivit Universităţii „Johns Hopkins” s-au înregistrat 76.000 de noi cazuri de Covid-19. Reiterăm, ceea ce fac şi alţii, că respectarea regulilor de distanţare fizică şi purtatul măştii nu este deloc o chestiune facultativă. Ne apărăm pe noi înşine, ne protejăm familiile şi apropiaţii.