Partid nou, promisiuni clasice

0
313

Ieri, un partid nou apărut pe scena politică românească şi-a făcut cunoscute, prin vocea preşedintelui său, doleanţele şi obiectivele, la Craiova. Ca orice formaţiune politică, promite multe, dar rămâne de văzut câte vor fi şi puse în aplicare. Structura partidului se bazează, cel puţin la vârf, pe foşti membri ai Partidului „România Mare”.

Nou înfiinţata formaţiune politică se numeşte Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale, iar ca preşedinte îl are pe Corneliu Ciontu, fost parlamentar, în trei legislaturi, al Partidului „România Mare”. Prezent la Craiova, împreună cu secretarul general,  Adrian Voican, vicepreşedintele Ion Nica, şi cu preşedintele Organizaţiei Judeţene Dolj, Gheorghe Giuran, acesta a expus principalele obiective ale partidului. „Suntem un partid de centru şi vrem să fim o formţiune a bunului simţ, deschisă dialogului. Plecăm de la ideea că trebuie discutat normal, fără să fie depăşite limitele. Pentru noi, chiar acest scandal, să-i spunem, cu nepromulgarea Codului fiscal, nu-şi avea rostul. Cred că, intrându-se în vacanţa parlamentară, unii au avut nevoie de imagine”, a spus Corneliu Ciontu. Acesta a mai precizat că partidul său va cere modificarea Legii alegerilor locale, uar partidele mari din prezent vor să îngrădească dreptul formaţiunilor mici să se exprime fiindcă „se tem . Am văzut zilele acestea un sondajm solicitat, am înţeles, de către PNL. Nu văd rostul unei întrebări de genul „aţi vota cu un partid nou înfiinţat?”. În primăvara viitoare se vor vedea adevăratele opţiuni ale electoratului. ” Întrebat dacă este adeptul votului uninominal sau pe liste, precum şi al celui electronic, preşedintele FDIN a răspuns: „Personal, sunt pentru votul pe liste, fiindcă îţi poţi selecta oamenii. În ceea ce priveşte votul electronic, nu cred că suntem încă pregătiţi pentru el, iar în ceea ce priveşte scrutinul în Diaspora, cred că ar trebui gândită o formulă a votului prin corespondenţă, astfel încât cei plecaţi din ţară să poată vota, dar, înainte, să anunţe autorităţile despre intenţia lor. Despre obligativitatea votului nu mă pot pronunţa, deoarece aici este necesară o dezbatere publică.”.

Vor Primăria Craiova

Conform preşedintelui FDIN, formaţiunea politică are undeva la 9.000 de membri, cu structuri în 12 judeţe, iar primul obiectiv este cel al alegerilor locale de anul viitor. Până la sfârşitul anului, se speră la un număr de 30 de organizaţii judeţene. În ceea ce priveşte Doljul, Ciontu a spus că, în 2016, va fi „atacată” şi Primăria Craiova, pe lângă cele ale localităţilor din judeţ. Deocamdată, numai intenţii, fiindcă măsuri concrete nu prea s-au prezentat.