Premierul Victor Ponta a avut un discurs aproape patetic la şedinţa Comitetului Executiv al PSD de miercuri 22 iulie a.c.. După ce şi-a anunţat intempestiv, pe Facebook, autosuspendarea temporară – devenită demisie de la conducerea partidului – nu s-a gândit decât că poate păstra autoritatea decizională, desemnând-o pe Rovana Plumb, ministrul Muncii şi preşedinta Consiliului Naţional să conducă „interimar”, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia în dosarul în care are calitatea de învinuit. Cum niciodată zgomotul nu a însemnat mai mult adevăr, dimpotrivă, să aşteptăm „decantarea” în problemele pe care le are cu justiţia. „Vreau să vă rog un singur lucru: să mă sprijiniţi în continuare. Acum 99% din eforturile mele (…) merg spre guvernare, însă în final dumneavoastră, politic, la anul, veţi avea bătăliile locale şi parlamentare şi eu vreau să ne folosească rezultatele guvernării şi să zicem încă o dată ca PSD a luat ţara din prăpastie şi a dus-o într-un loc bun (…). Vreau să va mulţumesc şi să vă spun că cea mai mare onoare pentru a mine a fost să fiu preşedintele PSD şi să vă spun că mai avem foarte multe de făcut împreună”. Numai că vechii comilitoni descoperiseră deja că se eliberase, cum nu se aşteptau, principalul scaun la butoanele puterii, chiar de cel alături de care mărşăluiseră în atâtea mici şi mari bătălii. Şi o întoarcere de arme, chiar cu dezinvoltură, fiindcă recomandarea lui Victor Ponta în privinţa „succesiuni” sau „delegării de competenţe” era Rovana Plumb, a fost interesant orchestrată. Vor fi existat şi afinităţi mai adânci, anumite interese comune, dar nu mai contau şi semnalul deşteptării l-a dat Liviu Dragnea, deţinătorul unei funcţii inexistente în Statut „coordonator politic”, care a spus că nu există funcţia de „preşedinte interimar”, necesare fiind proceduri elective pentru preluarea atribuţiilor de preşedinte. Politica e cinică. Asta se ştie. Şi, discret, Victor Ponta, fără a fi expirat, a fost împins pe tuşă cu „delicateţe” de cel mai apropiat… colaborator al său, după ce timp de 5 ani aplicase aceeaşi tactică altora. Nu toate scările duc sus, foarte sus, unele pot duce şi jos, foarte jos. Liviu Dragnea a lucrat inteligent, din punct de vedere organizatoric şi votul din Comitetul Executiv al PSD este o mărturie. El avea dreptate undeva, în declaraţiile nearticulate, făcute pe timpul internării lui Victor Ponta la clinica din Istambul. Altminteri un lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Criza din PSD devenise reală. Lăsăm imensa frustrare acumulată în anii, când „bombardierul politic al PSD” a condus escadrilele PNL, UNPR şi altele, rezultatul fiind că „asistaţii electorali” au făcut jocuri între alegeri. Oricum, Liviu Dragnea cunoştea potenţialul PSD, cu o ideologie destul de călduţă, fără frică de electorat, şi greu nu i-a fost să-i potenţeze pe cei care l-au votat. Pentru Victor Ponta, care încă nu a pierdut totul, iluziile au devenit antinevralgice: nu vindecă, dar amorţesc durerea şi câtă vreme îşi fac efectul nu te mai plângi. A înţeles, miercuri, că mulţi dintre apropiaţi l-au părăsit, dându-şi seamă că este un învins, fără ca adversarii politici să devină mai îngăduitori. Nu a mai participat la vot, şi a avut o justificare plauzibilă, dar intuise că Liviu Dragnea nu putea pierde competiţia în faţa Rovanei Plumb, la cum erau făcute cărţile. Lasă partidul, relativ bine poziţionat în sondaje, dar gol ca ideologie şi aici sociologul Vasile Dîncu, preşedinte al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, are dreptate când afirmă că e nevoie de o stângă autentică, prin asimilarea a ceea ce se potriveşte din doctrina clasică la situaţia reală, aptă să dialogheze cu o dreaptă puternică. Echipa lui Victor Ponta a avut o cădere, şi datorită aroganţei, iar paşii greşit făcuţi au turnat plumb în saboţii premierului. Ceasul nu mai poate fi dat înapoi: lucrurile bune sunt trecute sub tăcere, greşelile mai vechi şi mai recente, dacă nu şi păcatele, sunt exacerbate. In subsidiar, fără a se mai pomeni, a contat şi pierderea alegerilor prezidenţiale. De la discursul teribil din aprilie 2004, sub egida „Primăvara social-democrată”, a lui Victor Ponta, o promisiune de excepţie a scenei politice, n-au trecut decât 11 ani. Vorbe obosite poate de multă vreme. Într-un fel PSD imită PS-ul francez, unde prim-secretarul Jean Christophe Cambadelis este deputat, dar nu membru al Guvernului. Reconstrucţia PSD, ieşirea din impasibilitate, dobândirea unei voci politice conturate, eficientizarea departamentelor ca pe vremea lui Adrian Năstase, au fost primele linii de sens enunţate, ca parte din proiectul iniţiat de Liviu Dragnea. Care are toate şansele să fie validat ca preşedinte autoritar al partidului la apropiatul Congres, din 16 noiembrie a.c.. A aşteptat multă vreme, în anticamera lui Mircea Geoană şi apoi Victor Ponta, dar… s-a meritat.