CS Universitatea afişează şi stema cu leul

0
933

Ultima emblemă a Ştiinţei poate fi folosită de echipa Craiovei, pentru care a şi fost concepută, în 1983, după ce ziarul Înainte folosise apelativul „Leii din Bănie” pentru fotbaliştii Craiovei Maxima

 Unica echipă a Băniei şi unica Universitatea Craiova prezentă în fotbalul românesc îşi asumă, aşa cum era normal, întreaga istorie şi toate stemele care au însoţit-o de-a lungul anilor. Pe site-ul oficial al clubului este prezentată istoria siglei cu leul, ultima din istoria de mai bine de 6 decenii a Ştiinţei, iar punctul de vedere al clubului este că „nu poate fi confiscată de un individ” şi că aceasta „nu a plecat niciodată din patrimoniul clubului”, în a cărui proprietate se află, aşa încât nu este nevoie de niciun proces pentru întoarcerea ei la clubul de origine, în ciuda faptului că Adrian Mititelu consideră că aparţine familiei sale. CS Universitatea prezintă şi un facsimil cu primul articol despre stema cu leul, apărut în ziarul Înainte, în aprilie 1983, acesta făcând referire la stema cu leul, proiectată de arhitectul Radu Ionescu şi subinginerul Petre Dragu, ambii de la institutul de proiectări judeţean. Cotidianul Înainte îşi revendica, în chiar articolul în cauză, ideea supranumelui „Leii din Bănie” pentru jucătorii Universităţii Craiova. „Ziarul Înainte a fost prima publicaţie din ţară care a întrebuinţat, într-o suită de articole sportive, apelativul „leii din Bănie la adresa fotbaliştilor craioveni. Mai mult, avancronica partidei „U” Craiova – Girondins Bordeaux purta titlul „Leii din Bănie vor forţa calificarea” se specifica în articolul respectiv.

Site-ul oficial al CS Universitatea Craiova: „Ştiinţa are leul pe piept”

Stema cu leul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova şi nu a plecat niciodată din patrimoniul său. În ziarul „Înainte“ din Craiova, numărul din 9 aprilie 1983, apărea primul articol referitor la stema cu leul, proiectată de arhitectul Radu Ionescu şi subinginerul Petre Dragu. Sub titlul „Noua emblemă a Clubului sportiv U Craiova“, publicaţia descria stema: „Figura centrală a acesteia este un leu, simbol al puterii, ce se află şi pe stema judeţului Dolj, (…) iar litera U (iniţiala Universităţii), repetată concentric de cinci ori, semnifica cele cinci secţii ale clubului: fotbal, atletism, volei, tenis de masă şi handbal“. Aşadar, “Leul” este proprietatea clubului, a judeţului, el nefiind dedicat uneia sau alteia dintre secţiile lui. De altfel, iată şi explicaţia prezenţei leului pe stema judeţului Dolj: Leul este un simbol al Olteniei ca provincie istorică românească şi este un corolar al virtuţilor locuitorilor acestor meleaguri. Aşadar noua emblemă a clubului îşi are ca principală sursă de inspiraţie stema judeţului. Stema judeţului nu poate fi confiscată de un individ. Totodată, ţinând cont de semnificaţia literei U, dispusă concentric de cinci ori, reiese în mod clar că stema a fost gândită şi concepută pentru toate cele cinci secţii ale Clubului Sportiv Universitatea Craiova – handbal, fotbal, atletism, tenis de masa şi volei – nicidecum pentru una singură, în speţă fotbalul.

Stema cu leul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova şi nu a plecat niciodată din patrimoniul său. Nici nu ar fi avut cum să plece deoarece aparţinea şi handbalului ori voleiului. Clubul Sportiv Universitatea Craiova nu are nevoie să iniţieze un proces pentru a cere ceva ce deţine. Din niciun act prezentat de Adrian Mititelu sau de oricine altcineva nu rezultă că Clubul Sportiv Universitatea Craiova ar fi cedat vreodată stema unei entităţi apărută după 1994. Mai mult, la OSIM, Adrian Mititelu a înregistrat pe numele unor personaje cunoscute două steme modificate. Astfel, de ani buni, mărcile pe care Mititelu susţine că le-ar deţine, nu mai aparţin clubului, ci unor indivizi. Iar oricine l-a întrebat de posesorii mărcilor modificate, răspunsul său a fost invariabil acelaşi: „cei ce doresc să afle cine sunt titularii mărcilor pot consulta site-ul OSIM“. De ce nu prezintă domnul Adrian Mititelu acele mărci înregistrate? Deoarece e conştient că ar provoca indignarea suporterilor olteni când ar vedea cui aparţin mărcile.