Echipa lui Mititelu a renunţat la antrenament pe „Ion Oblemenco” şi a plecat la Calafat

0
95

Echipa lui Adrian Mititelu s-a reunit luni seara ieri la un restaurant din Bănie, unde jucătorii au petrecut alături de staff-ul tehnic şi finanţator. O apariţie de ultim moment a fost cea a lui Dorel Stoica, acesta fiind înduplecat cu greu de Adrian Mititelu să rămână la echipă, după ce se decisese să plece din cauza promisiunilor neonorate din start de patron. Aseară, craiovenii trebuiau să susţină şi primul antrenament, dar acesta a fost anulat. „Având în vedere situaţia litigioasă existentă între Club şi Municipiul Craiova, FC Universitatea Craiova nu vrea să tensioneze atmosfera şi aşa încordată între cele două părţi. Prin urmare, renunţă la antrenamentul planificat în această  seară, de la ora 18, pe arena «Ion Oblemenco» urmând ca antrenamentul oficial în faţa suporterilor Universităţii să se facă după terminarea primul cantonament de vară, cantonament care va începe în această seară şi se va termina pe 3 august. De asemenea mai precizăm că mâine, Judecătoria Craiova va soluţiona cererea clubului FC Universitatea Craiova de reintegrare în Complexul «Ion Oblemenco».  În acest sens suntem foarte încrezători că justiţia va crea posibilitatea ca Universitatea Craiova să se întoarcă pe stadionul ce îl deţine din anul 1967” a fost comunicatul clubului lui Mititelu. Pentru a se obişnui cu atmosfera de lângă Dunăre, la Severin urmând a-şi disputa meciurile de acasă, echipa lui Mititelu se va deplasa la Calafat pentru un prim stagiu de pregătire, locaţia aleasă fiind hotelul „Amfiteatru”. „Ne bucurăm pentru revenirea echipei deşi se pare că pentru unii nu se bucură atât de tare. Încercăm să revenim în competiţie, deşi este foarte greu s-au schimbat multe în aceşti doi ani. Eu cred că vom reuşi să ne ridicăm din genunchi şi să ţinem capul sus. Vom mai aduce doi trei jucători, petru a ne îndeplini obiectivul şi anume de a câştiga campionatul Ligii a II-a. Suntem conştienţi că va fi foarte greu, ne aşteaptă un campionat cu multe greutăţi, cu piedici. Vor fi meciuri grele, şi vom întâmpina ostilităţi din partea tuturor”, a spus Adrian Mititelu. „Sunt pentru a patra oară la conducerea tehnică a echipei, sunt mulţumit de lotul pe care l-am format. Vom avea un atacant francez şi unul sârb, vom înceca să mai luăm un portar şi ne pregătim pentru a începe o nouă aventură în Liga II-a. Deocamdată nu pot să vă spun ce ajutor am în antrenorat. Vom încerca să facem un campionat bun, cred că pentru oraş ar fi bine să jucăm pe Ion Oblemenco, dar vom vedea”, a spus Nicolo Napoli. Ieri au sosit şi ultimii jucători ai echipei lui Mititelu, Stephane Acka şi Rafael Corace, care au jucat în ligile inferioare din Italia.