Prins cu peste 140 kilograme de canabis ascunse în TIR, dar condamnat pentru că a prezentat acte nereale la vamă

0
367

Cetăţeanul bulgar Ivaylo Ivanov Georgiev, arestat la sfârşitul lunii mai, după ce a fost prins la PTF Calafat cu peste 140 de kilograme de canabis, în valoare de aproximativ un milion de euro, ascunse în TIR-ul cu care se îndrepta spre Olanda, a fost condamnat, săptămâna trecută, de judecătorii de la Tribunalul Dolj la doi ani de închisoare cu suspendare şi eliberat din penitenciar. Asta pentru că instanţa l-a achitat pe bulgar pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută cu o pedeapsă între 10 şi 20 de ani de detenţie, reţinând în sarcina sa faptul că a folosit acte nereale la autoritatea vamală, pentru care pedeapsa este între 2 şi 7 ani de detenţie. Nemulţumiţi de hotărârea Tribunalului, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au declarat deja apel, judecarea acestuia urmând să înceapă la Curtea de Apel Craiova după vacanţă.

Dosarul în care a fost trimis în judecată cetăţeanul bulgar Ivaylo Ivanov Georgiev, în vârstă de 27 de ani, vizează cea mai mare captură de droguri făcută anul acesta de oamenii legii. Reamintim că sâmbătă, 28 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, s-a prezentat pentru a intra în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, un cetăţean bulgar, ce conducea un automarfar înmatriculat în Bulgaria, care transporta diferite bunuri, printre care şi pahare din plastic, cu destinaţia Olanda şi Germania. După cum anunţau la momentul respectiv reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Dolj, din studiul documentelor prezentate la controlul de frontieră şi în urma unei analize de risc efectuate, poliţiştii de frontieră au selectat automarfarul respectiv în vederea efectuării unui control amănunţit. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că în interiorul acestuia se aflau 5 paleţi cu 80 de cutii de carton, în care se găseau pahare de plastic. Au fost desfăcute câteva cutii şi s-au găsit, ascunse printre pahare, mai multe pungi închise ermetic în care se afla un material vegetal ce părea a fi canabis. S-a luat, astfel, măsura efectuării unui control total, împreună cu autoritatea vamală, asupra tuturor cutiilor transportate, ocazie cu care au fost descoperite 150 de pungi ce conţineau material vegetal, cu o greutate totală de 141 kilograme, după cum s-a stabilit în final. Au fost anunţaţi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova care au plecat la Calafat, l-au luat pe şoferul TIR-ului, Ivaylo Ivanov Georgiev, de 27 de ani, cetăţean bulgar, şi l-au adus la Craiova, pentru a fi audiat, în timp ce drogurile, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 de euro, au fost confiscate. Bulgarul a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, iar duminică, 29 aprilie, a fost prezentat Tribunalului Dolj, unde s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, măsură prelungit ulterior de instanţă.

A ales un traseu cu aproximativ 400 de kilometri mai lung spre destinaţie

La începutul lunii iunie a.c., procurorii craioveni din cadrul DIICOT au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe bulgar pentru introducere în ţară de droguri de risc. În rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ivaylo Ivanov Georgiev, procurorii au reţinut faptul că suspiciunile cu privire la transportul respectiv le-au apărut poliţiştilor de frontieră în momentul în care au văzut că destinaţia mărfurilor era Olanda, iar şoferul alesese o rută cu vreo 400 de kilometri mai lungă, fapt ce creştea automat cheltuielile societăţii, lucru pe care nu l-ar face nici un transportator din branşă, decât dacă ar avea un interes în acest sens. Cel mai scurt drum ar fi fost prin Serbia, însă aici controalele la vamă sunt drastice, în condiţiile în care România, fiind stat membru al UE, are doar verificări de rutină. În plus, şi actele prezentate la frontieră (CMR) erau pentru un alt camion decât cel pe care îl conducea,  aparţinând aceleiaşi societăţi însă. Iar un alt mare semn de întrebare a apărut în condiţiile în care, oficial, valoarea mărfurilor din autocamion era de aproximativ 2.000 de euro, iar costurile de transport ajungeau la aproape jumătate din acest valoare, astfel că societatea nu s-ar fi ales cu un profit care să justifice deplasarea.

Într-o lună, judecătorii de la Tribunalul Dolj au soluţionat procesul şi, cel mai probabil, l-au crezut pe cuvânt pe cetăţeanul bulgar care a declarat că nu avea habar de drogurile ascunse prin metoda „la capac” între mărfurile pe care le transporta. Asta pentru că l-au achitat pe Georgiev pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc (art. 3, alin.1 din Legea nr. 143/2000), reţinut de procurori în sarcina sa şi prevăzut cu o pedeapsă de la 10 la 20 de ani de închisoare. În schimb, au decis să-l „urecheze” pentru încălcarea Codului Vamal (Legea nr. 86/2006), l-au încadrat la art. 272, respectiv folosirea de acte nereale la autoritatea vamală şi l-au condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pe perioada unui termen de încercare de 4 ani. În plus, în sentinţa pronunţată pe 18 iulie a.c., judecătorii de la Tribunal au decis punerea în libertate a cetăţeanului bulgar, care ajunsese în Penitenciarul Craiova după ce fusese trimis în judecată, şi obligarea acestuia la plata a 2.000 de lei cheltuieli judiciare.

Procurorii DIICOT  Serviciul Teritorial Craiova, nemulţumiţi de hotărârea instanţei, au formulat deja, vinerea trecută, apel împotriva acestei decizii, procesul urmând să se mute la Curtea de Apel Craiova.